Sâmbătă 10 mai 2025 | București 10˚C / Cer acoperit

Farmaciile din Germania au început eliberarea certificatelor COVID. Sistemul s-a blocat din cauza aglomerației

15 iunie 2021, 08:07

Încă de la primele ore, farmaciile au fost luate cu asalt de germanii care doreau să-și transfere dovada vaccinării în certificatul digital. Rezultatul a fost suprasolicitarea serverelor și blocajul.

Farmaciștii spun că sistemul a cedat pentru că mulți germani se pregătesc de vacanță, iar cererea de eliberare a codului digital QR este foarte mare.

Documentul care consfințește intrarea în vigoare a certificatului Uniunii Europene privind COVID a fost semnat la Bruxelles de liderii comunitari. Va intra în vigoare la 1 iulie și este destinat călătoriilor intra comunitare.

Ursula Von Dee Leyen, preşedinta Comisiei Europene: ”Certificatul European COVID ne dă asigurări legate de acest spirit al unei Europe deschise, o Europă fără bariere, dar şi o Europă care încet, dar sigur, se redeschide, după cea mai dificilă perioadă, pandemia.”

Deținătorul certificatului va putea dovedi că a fost vaccinat, că are test COVID negativ sau că are anticorpi, în urma trecerii prin boală. Certificatele au elemente de siguranță foarte bine puse la punct, astfel încât falsificarea lor e practic imposibilă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Exit poll - Alegeri legislative în Germania: Blocul CDU/CSU - 29%, AfD - 19,5%

Cum arată sondajele de opinie înaintea scrutinului din Germania