Fără vânzări de mașini doar cu hârtii de mână. Din mai, cumpărătorii sunt obligați să înscrie autoturismele în cel mult 90 de zile

16 aprilie 2018, 20:50

Aproape 24 de ore le-a luat poliţiştilor să îl găsească pe cel care a condus maşina cu care a fost lovită o fetiță de 9 ani pe o trecere de pietoni din Capitală.

Misiunea lor a fost îngreunată din cauză că autoturismul fusese vândut fără forme legale.

S-a stabilit că acesta fusese vândut de peste 10 ori fără ca ultimul proprietar să îl înmatriculeze conform legii, ceea ce a îngreunat destul de mult această căutare și identificarea acestui conducător auto. (…) Transferul de proprietate al acestui autovehicul s-a făcut doar prin înscrisuri de mână – Ovidiu Munteanu, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere din Bucureşti.

Astfel de cazuri sunt întâlnite în toată ţara, subliniază autorităţile. Oamenii vând maşinile doar cu o hârtie scrisă de mână pentru a evita plata taxelor.

Nu se știe câte astfel de cazuri sunt.

În faţa legii, tranzacţia este nulă.

Adrian Cuculis, avocat:  „Dacă pur și simplu scriu pe o foaie de hârtie că am înstrăinat sau că am predat un autoturism către o anumită persoană, acela se numește un început de dovadă scrisă, adică nu ar avea capacitatea necesară să transfere dreptul de proprietate„.

Este o variantă pe care vânzătorii și cumpărătorii o aleg pentru că legea actuală nu prevede pedepse în astfel de cazuri.

Nu avem o sancțiune eficientă pentru nerespectarea acelei obligații. Dacă noul proprietar nu o înmatriculează, nu prea se întâmplă mare lucru” – Florin Catană, șeful Direcției permise de conducere și înmatriculări.

Din 20 mai, legea se schimbă.

Cei care cumpără mașina sunt obligaţi să facă actele în cel mult 90 de zile. În caz contrar, tranzacţia este anulată, iar cumpărătorul riscă amendă de aproape 3 mii de lei.

Schimbarea este şi în avantajul vânzătorilor, potrivit specialiştilor. De multe ori, aceştia se trezesc cu amenzi pentru fapte pe care nu le-au comis.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite