Fănel Bogos, patronul firmei de pui din Vaslui, acuzat de corupție și șantaj, a fost arestat preventiv
Patronul firmei de pui din Vaslui, acuzat de corupție și șantaj, a fost arestat preventiv. Fănel Bogos intrase în război cu Direcţia Sanitar Veterinară din județ și a vrut să îl schimbe pe șeful instituției.
Bogos s-a folosit de relaţii la nivel înalt pentru a ajunge inclusiv la premierul Ilie Bolojan în audineță.
Mihai Barbu, preşedintele PNL Vaslui, care este şi trezorierul partidului la nivel naţional, a fost plasat sub control judiciar în acest dosar.
Iar conducerea PNL l-a suspendat din toate funcțiile pe durata anchetei.
Alte trei persoane care au fost reținute ieri în dosarul fermei de pui din Vaslui sunt plasate sub control judiciar.
Premierul Ilei Bolojan a explicat cum a ajuns Boloș în audiență la Palatul Victoria și a precizat că întâlnirea nu a avut urmări.

