Familiile unor ostatici reclamă organizaţia islamistă Hamas la Curtea Penală Internaţională

Curtea Penală Internațională / Foto: Arhivă
14 februarie 2024, 14:04

Circa 100 de apropiaţi ai ostaticilor deţinuţi în Fâşia Gaza de organizaţia islamistă Hamas urmau să ajungă miercuri la Haga, unde intenţionează să depună la Curtea Penală Internaţională (CPI) o plângere pentru crime împotriva umanităţii, transmite AFP.

Hamas a răpit în cursul atacului din 7 octombrie anul trecut împotriva Israelului circa 250 de israelieni şi străini, majoritatea civili, şi a ucis alţi aproximativ 1.200. Dintre ostatici, circa 130 se află încă în Gaza, iar potrivit israelienilor 29 sunt morţi.

„Nu e doar istoria noastră – dacă nu oprim asta, mâine va fi istoria întregii lumi„, a declarat Ofri Bibas, al cărei frate este ostatic. „Întreaga omenire trebuie să rămână fermă în faţa unei armate teroriste mondiale, în cadrul căreia Hamas nu este decât unul dintre batalioanele care îşi îndeplinesc misiunea”, a adăugat ea înainte de a urca în avionul spre Haga.

Haimi Rubinstein, membru al unei asociaţii a familiilor ostaticilor, a afirmat într-o conferinţă de presă televizată de pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv că vor fi reclamaţi la CPI membrii Hamas şi colaboratorii acestora, „pentru a ne asigura că plătesc pentru crimele împotriva umanităţii pe care le-au comis şi le comit în continuare chiar acum”.

Familiile celor aflaţi în mâinile Hamas şi alte organizaţii fac în continuare presiuni asupra autorităţilor israeliene pentru eliberarea ostaticilor. La sfârşitul lui noiembrie 2023, un armistiţiu între Hamas şi Israel a fost urmat de eliberarea a circa 100 de ostatici, în schimbul unor deţinuţi palestinieni din Israel.

Forţele armate israeliene îşi continuă ofensiva în Gaza declanşată ca represalii la atacul terorist din octombrie.

Curtea Penală Internaţională înfiinţată în 2002 este singura instanţă independentă din lume care anchetează cele mai grave infracţiuni, cum ar genocidul, crimele de război şi cele împotriva umanităţii.

Procurorul Karim Khan din cadrul CPI şi-a exprimat luni îngrijorarea privind un posibil asalt al armatei israeliene asupra oraşului Rafah din sudul Fâşiei Gaza, unde s-au refugiat mulţi palestinieni. El a avertizat că vor fi urmăriţi penal cei care încalcă legislaţia internaţională şi a cerut totodată eliberarea tuturor ostaticilor deţinuţi de Hamas şi aliaţii acestei organizaţii, arătând că „şi acesta este un punct important al anchetelor noastre”.

Egiptul, care are rolul tradiţional de mediator între israelieni şi palestinieni, a primit marţi vizita şefilor unor servicii de informaţii din Statele Unite şi Israel; la tratativele pentru un nou armistiţiu în paralel cu eliberarea unor ostatici a participat şi prim-ministrul Qatarului. 

Preluare: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite