Șeful Statului Major al Forţelor Aeriene: Noile aeronave F-16, pe cerul României până la sfârșitul anului

21 iulie 2023, 07:13

Explicația a venit din partea șefului Statului major aL Forţelor Aeriene, generalul Viorel Pană. La începutul acestei luni, Departamentul de Stat din SUA a aprobat achiziţia unor echipamente cu care vor fi modernizate cele 32 de avioane, o procedură obligatorie. Primele aeronave ce vor sosi din Norvegia vor face parte dintr-o nouă escadrilă la Câmpia Turzii.

Generalul Viorel Pană, şeful Statului Major al Forţelor Aeriene: Până la sfârșitul acestui an sper că le vom vedea zburând pe cerul românesc. Suntem în continuarea programului F-16 până la începutul lui 2025. Cele trei escadrile ar trebui să fie în capacitatea operațională inițială. Și în timp de pace îți trebuie mai mult de un pilot pentru fiecare aeronavă pe care o ai în exploatare. Avem programe alternative atât naționale cât și multinaționale, avem programe NATO, de exemplu Euro-NATO Joint Jet Pilot Training Program. Soluții există, sunt convins că vom rezolva problema piloților pentru cele trei escadrile de F-16.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite