Extrema dreaptă, pe primul loc în sondaje înaintea alegerilor din Franța

25 iunie 2024, 20:36 (actualizat 25 iunie 2024, 20:39)

În Franța sunt ultimele zile de campanie înaintea primului tur al alegerilor legislative anticipate convocate de președintele Emmanuel Macron după rezultatele scrutinului european. Toate partidele și alianțele politice și-au detaliat programele, iar liderul de la Élysée le-a vorbit francezilor despre pericolul unui « război civil » dacă una dintre extreme, dreapta sau stângă, va câștiga alegerile și va ajunge la putere.

Cu câteva zile înaintea primului tur al legislativelor anticipate, cele trei mari alianțe își păstrează locurile din sondaje.

Pe prima poziție, Reuniunea Națională, extrema dreaptă, care se prezintă în față alegătorilor cu un program bazat pe măsuri menite să crească puterea de cumpărare, securitatea și independența energetică și să reducă migrația.

Jordan Bardella: Dacă ajungem la putere, Franţa va reveni pe scena europeană pentru a-şi apăra propriile interese, cedate de Emmanuel Macron în toate domeniile, în aceşti şapte ani.

Mai mult, liderul Jordan Bardella, propunerea de prim ministru în caz de majoritate absolută, vorbește despre Reuniunea Națională ca despre singura variantă credibilă și responsabilă.

De cealaltă parte, alianța Noul Front Popular, formată din Franța Nesupusă, stânga populistă, extremă, socialiști, comuniști și ecologiști, critică ultimele declarații ale președintelui legate de posibilitatea unui război civil în caz de victorie a extremelor.

Al treilea în sondaje, blocul construit în jurul partidului prezidențial, atrage atenția asupra pericolului extremelor.

Gabriel Attal, prim ministru: Să nu riscăm şi să sărim în gol, fără paraşută. Să nu izbim economia franceză de zid, cu Reuniunea Naţională, extrema stângă sau Franţa Nesupusă. Programul lor înseamnă şomaj în masă.

Ministrul de Interne, Gérald Darmanin, merge chiar mai departe și atenționează despre eventuale tulburări sociale sau de securitate în cazul în care una dintre extreme va câștiga.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite