Brutala istorie colonială franceză din spatele revoltelor din Noua Caledonie. „Nu pot să cânt imnul național”

În contextul alegerilor europene și al Jocurilor Olimpice de la Paris, președintele Emmanuel Macron a fost nevoit să zboare într-un colț strategic al Pacificului de Sud, care este ținta a săptămâni întregi de tulburări mortale, scrie The Times.

Reprezentând Franța pe scena internațională de fotbal, Christian Karembeu, un mijlocaș care a făcut parte din echipa care a câștigat Cupa Mondială în 1998, a ales să nu cânte imnul național al Franței înainte de meciuri. Când i s-a cerut o explicație, el a dat vina pe abuzurile coloniale ale Franței în țara sa natală, Noua Caledonie.

În 1931, Franța a organizat o expoziție pentru a prezenta diferite colțuri ale imperiului său. La expoziție au participat 100 de kanak din Noua Caledonie, în Pacific. Aceștia fuseseră dezbrăcați și expuși ca niște canibali periculoși într-o grădină zoologică din Bois de Boulogne din Paris, unde erau forțați să mănânce carne crudă și să execute dansuri „sălbatice”.

Unul dintre ei era Willy Karembeu, străbunicul fotbalistului.

Trecutul și prezentul

Istoria de brutalitate colonială a Franței are o mare influență asupra politicii sale de astăzi. Resentimentele pe care le-a generat în Noua Caledonie, unde șapte persoane, inclusiv doi polițiști, au murit în aproape două săptămâni de tulburări civile, s-au transformat într-una dintre cele mai grave crize ale președinției lui Macron.

Franța a acuzat străinii că se joacă cu vechile nemulțumiri coloniale pentru a stârni disensiuni pe teritoriul de 270.000 de locuitori răspândiți pe 140 de insule: postările de pe rețelele de socializare cu hashtagul #EndFrenchColonialism au fost urmărite în Azerbaidjan, un aliat al Rusiei, care este supărat din cauza sprijinului francez pentru inamicul său, Armenia.

Protestatarii din Nouméa, capitala Noii Caledonii, au ridicat baricade, au incendiat mașini și au jefuit întreprinderi. Franța a trimis mii de polițiști și soldați pentru a păzi aeroportul și-a încerca să restabilească ordinea.

Macron a trebuit să zboare cu elicopterul de la aeroport direct la sediul poliției din Nouméa pentru a evita baricadele.

„Noua Caledonie este foarte importantă pentru noi, este un bastion împotriva influenței crescânde a Chinei în regiunea Indo-Pacific”, a declarat o sursă diplomatică franceză, explicând vizita. Sursa a precizat că Noua Caledonie conține un sfert din rezervele mondiale de nichel, care este folosit pentru fabricarea bateriilor din vehiculele hibride, precum și a monedelor, a blindajelor și a paletelor de turbine.

Înainte de-a se întoarce acasă, 12 ore mai târziu, după întâlniri cu loialiștii francezi și cu susținătorii independenței, Macron a fost de acord să amâne o reformă a votului care ar permite celor sosiți recent în teritoriu să voteze. Reforma așteptată de un congres francez special al ambelor camere ale parlamentului de la Versailles în zilele următoare fusese un factor declanșator al violențelor.

Populația indigenă kanak, care reprezintă 40% din populație – și care are drept de vot la alegerile franceze și europene – se temea că acordarea de drepturi de vot noilor veniți ar dilua ponderea electorală a primilor locuitori ai teritoriului și ar complica eforturile acestora de-a obține independența. Dar tensiunea nu s-a diminuat: „Kanakii nu vor renunța niciodată la independență”, a declarat Dominique Fochi, unul dintre liderii pro-independență. „Trebuie să ne facem auziți”.

Rădăcinile conflictului sunt adânc înfipte în istorie. Căpitanul James Cook a fost primul care a „descoperit” insulele, în a doua sa odisee. Dealurile i-au amintit de Scoția, așa că a numit teritoriul Noua Caledonie.

„Blackbirding”

În cea mai mare parte a începutului secolului al XIX-lea, însă, locul a atras doar balenieri și negustori de sclavi. În cadrul unei practici sinistre cunoscute sub numele de „blackbirding”, kanakii erau răpiți sau atrași în captivitate. Când o navă americană a făcut greșeala de a debarca pe o insulă din Noua Caledonie în 1849, echipajul de câteva zeci de persoane a fost ucis și mâncat.

Francezii au intrat în posesia teritoriului în 1853, când Napoleon al III-lea l-a revendicat ca parte a imperiului, apoi l-a transformat în colonie penală. Zeci de mii de prizonieri au fost trimiși să lucreze în minele de nichel și pe plantații. Kanakii au fost încolonați în rezerve.

Au urmat o serie de revolte. Liderul uneia dintre ele, Marele Șef Ataï, a fost decapitat în 1878, iar capul său a fost adus în Franța ca „trofeu” pentru a fi expus în diverse muzee. Craniul a fost în cele din urmă returnat în Noua Caledonie pentru a fi înmormântat în 2014, după ce a bântuit relațiile dintre Paris și Nouméa timp de decenii.

În acel moment, teritoriul celor 28 de limbi era în plină efervescență: kanakii, care susțineau că sunt marginalizați din punct de vedere social și economic, au pus din nou mâna pe arme în cadrul unei organizații cunoscute sub numele de FLNKS (Frontul Național de Eliberare Socialistă Kanak).

În 1984, Eloi Machoro, supranumit „Che Guevara al Pacificului”, a fost împușcat de un lunetist al poliției: „Îl poți ucide pe revoluționar, dar nu-i poți ucide ideile”, sunt cuvintele gravate pe piatra sa funerară, unde oamenii se adună în fiecare an în amintirea sa. Patru ani mai târziu, militanții kanak au ucis patru jandarmi și au ținut 27 de ostatici într-o peșteră de corali. Armata franceză a ucis 19 persoane în timpul tentativei de salvare.

Un acord încheiat în 1998 pentru a pune capăt acestui război civil a stabilit un calendar de 20 de ani pentru transferul de putere de la statul francez, sub rezerva unei consultări publice. Dar în 2018, alegătorii au respins independența, 56% dintre ei votând „nu”. Doi ani mai târziu, rezultatul a fost confirmat, deși cu o marjă mai mică. Un al treilea referendum, în 2021, a fost boicotat de grupurile pro-independență pe motiv că își jeleau morții din cauza pandemiei, ceea ce a dus la o victorie de 97% a loialiștilor francezi.

Astăzi, teritoriul este mai polarizat ca niciodată între kanakii care cer un nou vot în speranța de-a se rupe de Franța și coloniștii albi, caldoches, care doresc să rămână parte a Franței.

„Este o situație dificilă”, a declarat Nathalie Mrgudovic, o specialistă franceză în Noua Caledonie și profesoară la Universitatea Aston. „Există o tensiune puternică între cele două grupuri”. Între timp, francezii din patria-mamă sunt în mare parte indiferenți, a spus ea: „Celor mai mulți nu le pasă dacă Noua Caledonie părăsește sau nu Franța. Este atât de departe”.

În ceea ce-l privește pe strămoșul fotbalistului Karembeu, acesta și celelalte „exponate” de la grădina zoologică din 1931 au fost trimise ulterior în Germania pentru o expunere similară într-o grădină zoologică, în schimbul unei colecții de crocodili. În cele din urmă, kanakilor li s-a permis să se întoarcă în țara lor natală.

Karembeu, născut pe insula Lifou, a crescut jucând fotbal desculț pe străzi înainte de-a ajunge la celebritate în Europa, unde a jucat pentru Real Madrid, dar și pentru Middlesbrough.

El nu poate ignora soarta străbunicului său: „Familia mea, la fel ca multe familii kanak, a trecut prin experiențe oribile”, a spus el odată. „Nu pot să cânt imnul național francez pentru că știu istoria poporului meu”.