Expoziția dedicată lui Constantin Brâncuși la Timișoara a ajuns la final. A fost lansată o monedă aniversară de argint, cu chipul marelui sculptor

Peste 130 de mii de vizitatori și bilete vândute în valoare de aproape un milion de euro. Este un prim bilanț al expoziției-fenomen de la Timișoara, care se încheie duminică și unde, timp de patru luni, au fost expuse operele lui Constantin Brâncuşi. A fost un eveniment cultural fără precedent, spun organizatorii, care a pus Timișoara, dar și Muzeul Național de Artă, pe harta celor mai căutate instituții culturale din Europa. Tot duminică a fost lansată şi o monedă aniversară de argint, cu chipul marelui sculptor.
Dimineață, cu două ore înainte de deschidere, zeci de persoane așteptau să intre în muzeu, ca să admire operele lui Brâncuși, precum Măiastra, Domnișoara Pogany sau Sărutul.
Expoziția ‘Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale„, care a adunat la un loc peste 100 de lucrări, constând în sculpturi, fotografii, desene, s-a bucurat de un mare succes încă de la deschidere.
În cele patru luni, peste 130 de mii de vizitatori au trecut pragul expoziției. Dintre care un număr important au fost elevi din țară și din străinătate. Au fost vândute bilete în valoare de 900 de mii de euro.
Doina Lemny, curatorul expoziției: Rămân cu amintirea și gândul că mi-am îndeplinit o datorie morală față de acest artist pe care noi îl onorăm. Românii sunt mândri până în punctul de a-l considera aproape un erou național. Făcând atâtea tururi în muzeu am observat oameni care aveau ochii în lacrimi. Și acesta a fost scopul, să îi văd emoționați.
Filip Petcu, directorul Muzeului Național de Artă din Timișoara: Arhitectura este sculptura locuită, spunea Brâncuși. Iar simplitiatea, complexitatea rezolvată. Acest proiect reprezintă nu doar triumful luminii, bucuriei, ci însăși efectul revelator că mai există speranța pentru o renaștere prin cultură.
Cu prilejul încheierii expoziției-fenomen, cea mai amplă expoziție dedicată marelui sculptor în România, în ultima jumătate de veac, BNR a lansat o monedă de argint, în valoare de 10 lei.
Mugur Isărescu, guvernatorul BNR: Am înțeles demult că simbolurile culturale sunt esențiale pentru încrederea românilor. Iar Brâncuși, cu puterea transcendentă a artei și personalității sale, este o extraordinară sursă de inspirație. Ca urmare, nu puteam să nu marcăm momentul prin lansarea unei monede care să completeze numismatic acest eveniment.
Chipul lui Brâncuși a fost și pe prima bancnotă lansată de BNR în 1991, dar și pe moneda de aur lansată în 2001, cu ocazia aniversării a 125 de ani de la nașterea celui mai mare sculptor român.