Exercițiul NATO “Dacian Fall 25” testează ridicarea la nivel de brigadă a Grupului de Luptă de la Cincu
Peste 5.000 de militari participă la unul dintre cele mai mari exerciţii organizate de NATO în România. Se testează ridicarea la nivel de brigadă a Grupului de Luptă de la Cincu. Sunt implicate 10 state aliate și 1.200 de mijloace tehnice. În poligonul de la Cincu, unde au loc o parte dintre antrenamente, militarii fac schimb de roluri: o zi se apără, în cealaltă atacă.
Este cea de-a treia zi de antrenament pentru soldații din Cincu, transmite Ilinca Nazarie, de la Cincu, în judeţul Brasov. Toți militarii aflați în poligonul de la Cincu își fac propriile scenarii pentru exercițiul Dacian Fall 25. Dacă la exercițiile anterioare, militarii știau foarte bine care este locul lor pe hartă și care este rolul lor în acel exercițiu, acum nu este vorba despre un scenariu prestabilit, iar totul se întâmplă în timp real. În ultimele două zile, cele două batalioane, cel comandat de români și cel comandat de francezi, au făcut schimb de roluri, de ofensivă și de defensivă. Exercițiile vor continua și în următoarele două zile, iar mai apoi, și în alte poligoane din țară. Batalionul condus de francezi are și militari din Belgia, iar cel condus de români are militari din Polonia, Macedonia de Nord și Portugalia. Cu toții vor lucra pe toată perioada exercițiului Dacian Fall 25.

