EXCLUSIVITATE Viața în Herson, între disperare și speranță. Victoria: Trăim greu, dar suntem liberi. Mărturii despre cum rușii au torturat o vârstnică pentru că i-a ajutat pe soldații ucraineni

În Herson e o nouă zi de libertate. Însă explozii puternice se aud tot timpul. Orașul este pe malul drept al Niprului, iar peste râu sunt ruşii. Oamenii rămași în Herson s-au obișnuit cu amenințarea invadatorilor, dar altele sunt acum problemele lor.

Într-un bloc au mai rămas doar 4 familii. Și se chinuiesc în fiecare zi cu lipsurile.

Lyubov, locuitoare din Herson: „Electricitate nu avem, apă nu avem, ne aduc cei de la Ajutor Umanitar butoaie cu apă. Fiul meu cel mare îmi mai aduce apă. Perna aceasta de cauciuc o umplem cu apă fierbinte, o punem sub plapumă şi este minunat. Sunt în acest oraş de 40 de ani, iubesc acest oraş. Nu pot să plec în altă parte„.

Din cei aproape 300 de mii de locuitori pe care îi avea orașul Herson, acum dacă mai sunt 80 de mii. Aproape toți ajung în centrul orașului, singurul loc în care există semnal la telefon, după ce autoritățile au adus o antenă specială.

Alexandru Costache, trimisul special al TVR în Ucraina: „Suntem în Piața Libertății din Herson, orașul recent eliberat de Forțele armate ale Ucrainei. Atmosfera care plutește este una ușor euforică, ca la noi la Revoluție, însă și puțin înspăimântătoare din cauza exploziilor care se aud din când în când pe fundal„.

Tatiana, locuitoare din Herson: „Este foarte dificil să trăieşti în asemenea condiţii când ai copii mici. Ne gândim că trebuie să plecăm din Herson. În rest, ne descurcăm, cu baterii. Am avut o petrecere, am pus ghirlande pe baterii. Aşa sunt petrecerile la noi„.

Victoria, locuitoare din Herson: „Trăim greu, dar suntem liberi. Mă închin în faţa tuturor, a întregii lumi, în faţa tuturor celor care ne ajută„.

Un afiș de promovare a unei bănci rusești mai amintește de perioada în care orașul era ocupat de invadatori.

Teroarea trăită în ultimele 8 luni a lăsat urme adânci.

Andrii, locuitor din Herson: „Venise o femeie, Galina Ivanovna, ea încă din data de 16 îi ajuta pe soldaţii noştri, era voluntară şi ştiu că au luat-o, i-au pus un sac negru peste cap, au urcat-o în masină, au bătut-o, au aruncat-o într-o pivniţă, au dezbrăcat-o până la piele, au bătut-o atât de crunt, că avea mâinile şi picioarele vinete”.

Timpul n-a vindecat și dorul de cei dragi. În locul unde oamenii vin să se aprovizioneze cu apă potabilă, doi tineri își șterg reciproc lacrimile de pe obaz.

Dialog cu Aliona și Valentin, soţ şi soţie, locuitori din Herson:

– De ce plângeaţi?

– Pentru că mi-am revăzut soţul. Nu ne-am văzut de 9 luni.

– Sunt lacrimi de fericire.

– Da. Sunt lacrimi de fericire, este adevărat.

Pentru cei rămași în Herson, fericirea are acum un singur nume: libertate.

Chiar și așa, știu că pericolul încă nu a trecut. Iarna e aproape. La fel și invadatorii ruși.