EXCLUSIV Spania are cele mai multe animale de companie din Europa, dar și cea mai mare rată de abandon

30 mai 2022, 09:23

Aveam în program defilarea a 30 de câini, dar în final vor fi doar 25, pentru că de când am inițiat această acțiune am reușit adoptarea a 5 căței.

Mulți dintre câinii care au defilat în fața unui public numeros care să le ofere șansa de a crește într-un cămin, au fost salvați după ce au fost maltratați și ținuți în condiții improprii.

Spok avea doar câteva zile când a fost salvat de la ghena de gunoi alături de sora lui. Au fost singurii supraviețuitori dintre cei 8 frați. Acum are o lună și își caută stăpân.

Spania a înasprit pedepsele pentru maltratarea animalelor. Astfel, stăpânii abuzivi vor putea fi trimiși la închisoare. De asemenea, vânzarea animalelor în magazine este interzisă, tocmai pentru a reduce abandonul și a încuraja adopția.

Anul trecut în Spania s-au înregistrat în jur de 280 de mii de câini abandonați.

Persoanele care vor să adopte un animal trebuie să treacă mai întăi o săptămână de probă pentru a vedea dacă sunt compatibili. De anul viitor, copiii din Spania vor avea în programa școlară cursuri despre respectul și grija față de animale, conform unui proiect de lege adoptat în februarie.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite