EXCLUSIV Oana Țoiu: Felul în care Statele Unite se uită la NATO este diferit | Mizele reuniunii B9 de la București
Într-un interviu pentru TVR, ministra Afacerilor Externe a explicat care sunt mizele reuniunii B9, ce va avea loc la București, pe 13 mai. Vor participa președinții a nouă țări de pe flancul estic, dar și reprezentanți ai Suediei și Norvegiei. În cadrul discuțiilor, care vor fi găzduite de Președintele României, vor fi stabilite câteva direcții generale și obiective pe care țările de pe flancul estic le vor susține la summitul NATO din luna iulie.
„Vorbim despre necesitatea păstrării și întăririi relației transatlantice, chiar și într-un context în care Europa își crește propria investiție în apărare. Acesta este un mesaj foarte important, pentru că atât România, cât și Polonia sunt două țări profund pro-europene și, în același timp, profund angajate în parteneriatul transatlantic, tocmai pentru că ne aflăm într-un moment sensibil, în care Statele Unite ale Americii au și perspective critice sau șovăielnice față de viitorul NATO. Suntem într-un moment sensibil în care și relația dintre Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii este, poate, într-unul dintre cele mai complicate momente ale parteneriatului transatlantic, iar noi considerăm că rolul nostru, al României, împreună cu Polonia și cu alte țări din UE percepute ca parteneri de încredere în relația transatlantică, este să diminuăm aceste diferențe”, a afirmat ministra Afacerilor Externe a României.
Oana Țoiu consideră că multe dintre discuțiile de la summitul NATO din luna iulie, care se va desfășura în Turcia, se vor concentra pe industria de apărare.
„Cu siguranță, ne aflăm într-un moment în care felul în care Statele Unite privesc NATO este diferit față de cel cu care ne-am obișnuit în ultimii ani. Summitul NATO, probabil organizat la Ankara, va avea o componentă mai puternică privind industria de apărare”, a explicat șefa diplomației române.
Interviul integral cu ministra Afacerilor Externe a României a fost difuzat vineri și va fi redifuzat pe TVR Info duminică, de la ora 23:00, în cadrul emisiunii „Lumea diplomatică”, realizată de Vlad Ungar.

