EXCLUSIV Cazul Sabrina Voinea și Ana Bărbosu: Divizia ad-hoc a TAS a amânat cu încă 24 de ore pronunțarea
Divizia ad-hoc a TAS a amânat cu încă 24 de ore pronunțarea privind admiterea sau respingerea acțiunii demarate de COSR și de Federația Română de Gimnastică pentru reevaluarea exercițiilor Sabrinei Voinea și Anei Bărbosu, au declarat pentru TVR surse de la Paris.
Dar există certitudinea că cele două contestații vor fi soluționate de comisia ad-hoc până la finalul Jocurilor Olimpice, duminică 11 august. Și nu se vor trimite în procedura prelungită la Lausanne, în Elveția.
Discuțiile și eventualele audieri se vor face on-line în următoarele zile. Completul este format din trei arbitri juriști, specializați în drept sportiv.
Iar potrivit surselor noastre președintele este Hamid Gharavi, cetățean francez și iranian, care a reprezentat România în arbitraje comerciale internaționale.