EXCLUSIV Cătălin Chirilă, calificat cu record olimpic în semifinalele probei de Kaiac-Canoe simplu, 1000 m: Cred că pot face curse și mai bune de atât
Cătălin Chirilă a făcut o cursă perfectă în serii la canoe 1000 de m, la Jocurile Olimpice de la Paris și, cu cel mai bun timp, s-a calificat în semifinalele întrecerii olimpice. Imediat după ce a obținut cel mai bun timp din istorie la Jocurile Olimpice, canoistul a vorbit în exclusivitate pentru TVR.
„A fost o cursă reușită. Trag concluziile după linia de finiș, însă ce am simțit acolo nu a fost chiar după așteptări. Nu mi-a plăcut foarte mult de mine, cred că pot face curse și mai bune de atât. […] Jumătate din finala olimpică o voi întâlni într-una dintre semifinale. Dar, eu știu, mă gândesc că și adversarii care mă privesc pe apă își fac ceva probleme. La fel, la rândul meu, privindu-mi adversarii, admirându-i cum vâslesc, îmi place de absolut toți cum vâslesc, îi admir cât de tare le fug bărcile, dar sunt conștient totodată că sentimentul lor e reciproc„, a declarat Cătălin Chirilă, în exclusivitate la TVR.
Semifinala şi finala probei de canoe simplu pe 1.000 de metri sunt programate la două ore distanţă, un lucru inedit pentru Chirilă, care spune că speră să fie mai rezistent decât adversarii săi.
„Pentru mine va fi diferit, nu am mai vâslit două curse la distanţă de două ore. Ultima a fost la Tokyo, în dublu. Mă gândesc că pentru toţi adversarii e la fel. Îmi place să cred că am rezistenţa mai mare decât ceilalţi şi mă rog la Dumnezeu să mă ţină la fel de proaspăt înainte de cursă, pentru că asta este cel mai important. Tactica este sfântă pentru orice sportiv, e nevoie de acea cumpătare, pe care nu am avut-o la cursa asta„, a afirmat sportivul.
El a precizat că a fost nevoit să schimbe tactica din cauza adversarului care a vâslit mai tare pe prima jumătate a cursei.
„Acum mă simt mai bine, mi-am mai revenit, dar dacă mă întrebaţi imediat după linia de finiş cred că eram un pic mai obosit. A fost o cursă destul de intensă pentru că adversarul meu a jucat cu toate cărţile. Cel puţin aşa îl cunosc, îi place să facă o primă jumătate foarte puternică, dar eu mă bazez pe tactica pe care o abordez şi pot să îl întrec oricând. Şi s-a văzut şi astăzi. Tactica se poate schimba în funcţie de adversar şi asta am plătit eu astăzi, am schimbat-o raportându-mă la francez. Nu am vrut să îl las foarte în faţă, tocmai pentru a nu-i oferi confortul psihologic de care avea nevoie şi am declanşat ceva mai devreme acel finiş. Au fost ceva valuri pe la mijlocul cursei şi nu cred că erau provocate de vânt, ci mai degrabă de şalupele care se plimbă pe partea adiacentă şi m-au încurcat puţin. Însă nu doar pentru mine au fost valuri. Sunt sigur că în semifinală şi finală nu vor mai fi acele valuri, acolo totul este mult mai strict şi voi putea aborda cursa mult mai bine„, a mai spus Chirilă.
Chirilă, campion mondial în 2022 şi vicecampion mondial în 2023, a fost înregistrat în 3 min 44 sec 75/100.
Vechea performanţă olimpică aparţinea spaniolului David Cal şi fusese stabilită în 2004, la Atena – 3 min 46 sec 20/100.
Primii doi clasaţi în fiecare serie au obţinut calificarea direct în semifinale, în timp ce restul vor evolua în sferturi, tot miercuri (15:40).
Pe 9 august vor avea loc atât semifinalele (12:30), cât şi finalele – B (14:40) şi A (14:50).