Europa printre rânduri: Scandal la Bruxelles, Trump neliniștește NATO, iar fondurile rusești divizează UE
Fosta șefă a diplomației europene, Federica Mogherini, a demisionat de la cârma celei mai titrate instituții de învățământ în afaceri comunitare, în urma unui scandal de corupție anchetat de parchetul European.
Aceasta, dar și alte informații din presa europeană, în rubrica “Europa printre rânduri” semnată de Lucian Pîrvoiu.
Mogherini demisionează după scandalul de corupție
Federica Mogherini, fostă vicepreședintă a Comisiei Europene și Înalt Reprezentant, a demisionat din funcția de rector al Colegiului Europei după ce a fost reținută de poliția belgiană pentru a da declarații într-un dosar în care este acuzată că a favorizat o firmă furnizoare de cursuri de diplomație pentru a primi finanțare din bani publici.
Cum era deja contestată pentru modul în care a obținut postul de rector, scandalul a amplificat presiunea. Și colaboratorul ei apropiat, Stefano Sannino, secretar general al Serviciului European de Acțiune Externă, a ieșit brusc la pensie după izbucnirea anchetei.
Desigur, cele două retrageri nu înseamnă și încetarea urmăririi penale. Povestea continuă.
Trump, „pionul lui Putin” în NATO
Postul francez La Matinale Européenne titrează fără echivoc: „Trump, pionul lui Putin în NATO”.
După dezvăluirile privind avertismentul lui Emmanuel Macron că Donald Trump va trăda Ucraina „de dragul lui Putin”, presa europeană inventariază toate deciziile președintelui american care au bulversat echilibrele de pe continent de când a revenit la Casa Albă.
Atât de îngrijorate sunt unele capitale europene, încât la Ministerul danez de Externe s-a creat o poziție specială dedicată monitorizării în timp real a declarațiilor lui Trump.
Fondurile rusești înghețate – un nou blocaj european
Banii blocați ai Rusiei la Bruxelles continuă să provoace tensiuni înaintea Consiliului European de iarnă.
Cancelarul german Friedrich Merz și-a anulat o vizită la Oslo pentru a participa la o cină de lucru cu premierul belgian Bart De Wever și președinta CE, Ursula von der Leyen.
Problema nu mai este doar una financiară, ci un test al solidarității europene într-un moment marcat de relația tot mai imprevizibilă cu Statele Unite.

