Europa League: CFR Cluj, remiză albă în Elveția cu Lugano

Muhar putea să-i aducă victoria CFR-ului cu Lugano / Profimedia Images
24 July 2025, 23:34

Reprezentanta României în a doua competiție europeană intercluburi a ratat un penalty în primele minute și va încerca să obțină în retur calificarea în turul 3.

CFR Cluj s-a temut de duelul cu Lugano, ocupanta locului 4 în sezonul trecut al campionatului elvețian, însă temerile n-au fost fondate, ardelenii având chiar motive de nemulțumire pentru că au scos doar un egal în confruntarea de marți seara.

Meciul s-a jucat la Thun, într-o atmosferă liniștită, și nu pe Stadio di Cornaredo, unde Lugano își dispută de obicei meciurile de acasă. Gazdele au presat din start, dar CFR putea deschide scorul după doar 9 minute, când centralul England a dictat penalty pentru oaspeți.

Louis Munteanu a fost ținut în careu de El Wafi, dar Karlo Muhar a ratat lovitura, nimerind bara. Până la pauză, ardelenii au fost mai activi, finalizând câteva acțiuni la poarta lui Saipi.

Imediat după reluare, CFR a obținut, aparent, un nou penalty, dar analiza VAR a mutat lovitura în afara careului, iar faza nu a adus nimic pe tabelă. Lugano a devenit mai insistentă odată cu trecerea timpului, Kutsias ratând o mare ocazie la poarta lui Hindrich (’60).

Prea puțin pentru ca gazdele să se impună, dimpotrivă, impresia generală fiind că CFR putea obține mai mult de la acest joc. Meciul retur se va disputa joia viitoare la Cluj-Napoca.

Europa League, turul 2, prima manșă:

LUGANO – CFR CLUJ 0-0

Stadion „Stockhorn Arena”, Thun, spectatori 1000.

LUGANO: Saipi – Zanotti, Papadopoulos, Mai, El Wafi (’58 Mahmoud) – Grgic (’76 Cimignani) – Steffen, Bislimi (’82 Doumbia), Dos Santos (’58 Bottani), Alioski – Koutsias (’75 Behrens). Antrenor: Mattia Croci-Torti

CFR CLUJ: Hindrich – Bosec, Sinyan, Ilie, Camora – Muhar (’77 Păun), Djokovic, Fică – Nkololo (’87 Mensah), Munteanu (’87 Gjorgjievski), Korenica. Antrenor: Dan Petrescu

Arbitru: Darren England (Anglia).

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite