Erdogan anunță că zborurile siriene spre Turcia vor începe „în curând”
Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a anunțat luni că zborurile companiei aeriene naționale siriene spre Turcia vor începe ‘în curând’, relatează AFP.
Syrian Airlines va începe în curând zborurile către Turcia’, a declarat el într-un mesaj pe X, fără a oferi o dată exactă.
De asemenea, șeful statului turc și-a exprimat speranța că AJet, filiala low-cost a Turkish Airlines, va fi ‘capabilă în curând să opereze zboruri regulate către Siria’.
Turkish Airlines și-a reluat zborurile către Damasc în ianuarie, la șase săptămâni după răsturnarea lui Bashar al-Assad, după o pauză de 13 ani.
Syrian Airlines, compania aeriană națională cunoscută anterior sub numele de SyrianAir, a fost lovită de o serie de sancțiuni occidentale după începerea războiului în 2011.
Luna trecută, Washingtonul și Bruxellesul au ridicat sancțiunile economice împotriva Siriei, permițând guvernului și sectorului privat să se reconecteze cu instituțiile financiare regionale și internaționale după ani de izolare.
Autoritățile speră că această măsură va deschide calea pentru redresarea economică în țara devastată de război și va ajuta la atragerea investițiilor străine, în special în sectorul energetic.
Tot referindu-se la Siria, Erdogan a promis că Turcia va anunța ‘vești bune privind energia foarte curând’, fără a oferi detalii suplimentare.
Săptămâna trecută, Siria a semnat un acord de 7 miliarde de dolari cu un consorțiu de companii din Qatar, Turcia și SUA.
Proiectul, care include patru centrale electrice pe gaz în centrul și estul Siriei și o fermă solară de 1.000 de megawați în sud, își propune să producă 5.000 de megawați.