Emoții pe scena Cerbului de Aur. Concurenții străini se tem un pic de piesa în limba română

19 august 2019, 18:48

Concurenții muncesc din greu pentru ca în ziua cea mare totul să fie perfect. Azi au aflat și ordinea în care vor intra în concurs. Pentru cei din străinătate, proba de interpretare a unei piese românești e cea mai grea. Pentru concurenții din România și Moldova, emoțiile sunt ceva mai mici.

Ralfs Eilands, concurent din Letonia: „Când mi-am ales melodia, aproape că nu mai rămăsese alta. Cred că româna este cea mai dificilă limbă cu care am avut vreodată de-a face. Şi letona, limba mea, e grea, dar româna e şi mai şi”.

Cynthia Verazie, concurentă din Cipru: „E fascinant să înveţi româna, seamănă mult cu italiana. Când aud pe cineva vorbind româneşte sunt uneori derutată, mă întreb dacă e italiană sau română”.

Renate, concurentă din România: „Eu îmi doresc să ajung la Cerbul de Aur de când am făcut primii pași în muzică, adică de pe la 5 ani. Așa că am zis că, dacă ajung pe scena Cerbului de Aur, vreau să cânt ceva cu greutate”.

Esther Peony, Laura Bretan și câștigătorul premiului întâi de anul trecut vor susține pe scena festivalului un moment special.

„O să cânt, o să vizitez, o să mă întâlnesc cu oameni, o să revăd cu mare plăcere echipa TVR, sunt acolo oameni foarte simpatici pe care abia aştept să îi revăd”.

Și o parte dintre membrii juriului au ajuns la Brașov, iar prezentatorii au întregit echipa. Elvin Dandel a revenit la Brașov și promite o surpriză împreună cu tatăl lui, Ricky Dandel, celebrul prezentator de altădată al festivalului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite