Elisabeta a II-a și Prințul Philip marchează cea de-a 70-a aniversare a căsătoriei cu o nouă fotografie-portret

19 noiembrie 2017, 11:34

Căsătoria celor doi a fost oficiată la Westminster Abbey din Londra, pe 20 noiembrie 1947, la doar doi ani după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, în cadrul unei ceremonii spectaculoase, la care au participat numeroși șefi de state și reprezentanți ai unor familii regale din lumea întreagă.

Fotografia portret, realizată la începutul lunii, la Castelul Windsor, o înfățișează pe regină îmbrăcată în aceeași rochie pe care a purtat-o la slujba de la Westminster Abbey cu ocazia aniversării nunții de diamant.

 

(w400) Elisabeta

Regina poartă și o broșă din aur în formă de scarabeu, cu rubine și diamante, pe care a primit-o în dar de la prințul Philip, în 1966.

Regina Elisabeta și prințul Philip dețin recordul celei mai longevive căsătorii regale, iar fotografia dată publicității sâmbătă îi înfățișează încadrați de portretele regelui George al III-lea și cel al reginei Charlotte, pictate de Thomas Gainsborough în 1781, care au fost căsătoriți timp de 57 de ani, cea de-a doua cea mai longevivă căsătorie regală.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite