Rămăşiţele victimelor accidentului de elicopter, inclusiv cele ale preşedintelui Raisi, au fost recuperate. Cinci zile de doliu național în Iran

20 mai 2024, 06:02 (actualizat 20 mai 2024, 19:01)

Cinci zile de doliu național după ce preşedintele Iranului și ministrul de Externe au murit într-un accident aviatic. Elicopterul în care se aflau s-a prăbușit într-o zona muntoasă din nord-vestul ţării și a ars complet. A fost declanșată imediat o operațiune de căutare, îngreunată de zona accidentată și ceața densă. O dronă turcească a depistat epava elicopterului din care nu a mai rămas decât coada. Accidentul a avut loc duminică seară, dar abia luni dimineața a fost anunţat decesul lui Ebrahim Raisi.

14 ore a durat până când autoritățile de la Teheran au anunțat că președintele a murit. Televiziunea a anunțat că Raisi, ministrul de Externe și alți oficiali erau în elciopetrul care s-a prăbușit în munți, în nord-estul țării.

Aparatul, un Bell 212, de fabricație americană, de prin anii 70 a lovit un vârf muntos și apoi s-a prăbușit. Nu a mai rămas nimic din el, iar trupurile celor aflați la bord au fost carbonizate.

Reporter iranian: Aşa cum am spus, la faţa locului se află o echipă de anchetatori. Motorul elicopterului în care era preşedintele Iranului a căzut aici. Puteţi vedea părţi din elicopter şi echipa de anchetatori care îşi continuă investigaţia.

Locul tragediei a fost găsit de o dronă a Turciei care și-a oferit imediat ajutorul. Aparatul de zbor fără pilot a identificat o sursă de căldură, iar datele au fost transmise la echipele de căutare de la sol. În timp ce căutările se desfășurau pe un viscol cumplit, liderul suprem, ayatolahul Khamenei, anunța că președintele, un apropiat al său, a fost implicat într-un incident.

Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului: Vreau să vă spun că în această seară preşedintele Raisi şi însoţitorii săi au fost implicaţi într-un incident. Sperăm ca A Tot Puternicul să ni-i aducă sănătoşi înapoi.

Câteva ore mai târziu, moartea preşedintelui și a ministrului de Externe era confirmată și apăreau primele imagini cu trupuri neînsuflețite ridicate de la locul accidentului.

Iranul a intrat în cinci zile de doliu. Opriți pe stradă, oamenii care trăiesc sub unul dintre cele mai represive regimuri din lume spun reporterilor banalități.

Raisi era supranumit măcelarul de la Teheran

În realitate, majoritatea iranienilor urăsc regimul teocrat de la Teheran și asta se reflectă în recentele alegeri parlamentare la care rata de participare la vot a fost de doar 8 la sută.

Raisi, în vârstă de 63 de ani, a fost ales preşedinte în 2021 şi, de la preluarea mandatului, a ordonat o înăsprire a legilor privind moralitatea, a supervizat o represiune sângeroasă a protestelor antiguvernamentale şi a făcut presiuni puternice în discuţiile nucleare cu puterile mondiale. Era supranumit măcelarul de la Teheran. De altfel primii care au transmis mesaje de condoleanțe sunt liderii din axa terorii: Hezbollah, Hamas și, nu în ultimul rând, Rusia.

CITEȘTE și Rusia și-a reafirmat legăturile puternice cu Iranul. Vladimir Putin, discuții cu președintele interimar Mohammad Mokhber

Dmitri Peskov, purtător de cuvânt, Kremlin: După cum ştiţi preşedintele Putin a trimis o telegramă de condoleanţe Iranului, liderului suprem al Republicii Islamice şi şi-a exprimat cele mai profunde condoleanţe în legătură cu tragedia aviatică ce a luat vieţile liderilor ţării.

Mohammad Mokhber va fi președintele interimar

Potrivit Constituției, funcția lui Raisi a fost preluată de primul vicepreședinte, Mohammad Mokhber, confirmat de liderul supreme, ayatolahul Khamenei care are ultimul cuvânt în toate problemele de stat din Iran.În calitatea sa de președinte interimar, alături de alți înalți oficiali, va face parte din Consiliul care va organiza alegerile în termen de 50 de zile. Mokhber, are 68 de ani, este considerat și el un apropiat al liderului suprem și a făcut parte din delegația care a mers în toamnă la Moscova fiind de acord să furnizeze rușilor mai multe rachete și drone Shahed.

ACTUALIZARE: Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat luni cinci zile de doliu naţional după moartea preşedintelui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter şi l-a desemnat preşedinte interimar pe prim-vicepreşedintele Mohammed Mokhber, a relatat agenţia oficială de presă iraniană IRNA

ACTUALIZARE: Guvernul iranian a dat asigurări luni, într-un comunicat, că moartea preşedintelui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter nu va provoca nici „cea mai mică întrerupere în administrarea” Iranului

ACTUALIZARE Fostul ministru iranian de Externe Javad Zarif dă vina pe SUA pentru prăbușirea de elicopter al președintelui iranian Raisi: Statele Unite sunt de vină pentru tragedia de ieri, care a impus embargo asupra vânzării de avioane și piese de aviație către Iran.

ACTUALIZARE: Pe rețelele sociale a apărut ultima fotografie a președintelui Ebrahim Raisi făcută în elicopterul care s-a prăbușit.

ACTUALIZARE Salvatorii iranieni au recuperat luni dimineaţă rămăşiţele pământeşti ale preşedintelui iranian Ebrahim Raisi şi ale altor opt pasageri din elicopterul care s-a prăbuşit cu o zi înainte în nord-vestul ţării, a anunţat Semiluna Roşie, informează AFP.

Suntem pe punctul de a transfera cadavrele martirilor la Tabriz„, marele oraş din nord-vestul Iranului, a declarat şeful Semilunii Roşii, Pirhossein Koulivand, la televiziunea de stat, anunţând totodată încheierea operaţiunilor de căutare.

ACTUALIZARE: Preşedintele iranian Ebrahim Raisi, decedat duminică într-un accident de elicopter, va fi înlocuit de prim-vicepreşedintele Mohammad Mokhber, în aşteptarea unor noi alegeri prezidenţiale ce vor fi organizate în următoarele 50 de zile

ACTUALIZARE Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a reacţionat la aflarea morţii preşedintelui şi ministrului de Externe iranieni, transmiţând cele mai sincere condoleanţe din partea Uniunii Europene.

În fine, ambasada Rusiei la Teheran a transmis la rândul său condoleanţe, potrivit agenţiei de presă ruse Tass, citată de Reuters.

Emirul Qatarului și premierul Irakului și-au exprimat sprijinul în aceste moment tragice.

ACTUALIZARE Vicepreședintele iranian pentru afaceri executive a confirmat pe o rețea de socializare că președintele Ebrahim Raisi a murit, după ce presa de stat și agențiile internaționale au transmis informația citând oficiali care au vrut să-și păstreze anonimatul.

Televiziunea de stat difuzează rugăciuni în pauzele dintre buletinele de stiri.

Guvernul de la Teheran se va întruni astăzi în ședință de urgență.

Premierul Indiei, Narendra Modi, a transmis în urmă cu puțin timp condoleanțe familiei președintelui Raisi și poporului iranian.

Potrivit Constituției, vicepreședintele va prelua funcția de interimar, iar noi alegeri prezidențiale vor fi organizate în termen de 50 de zile.

ACTUALIZARE: Preşedintele Raisi, ministrul de externe şi toţi pasagerii din elicopter au fost ucişi în prăbuşire„, a declarat pentru Reuters un înalt oficial iranian, sub rezerva anonimatului din cauza sensibilităţii subiectului.

Şi televiziunea de stat a Iranului a confirmat decesele preşedintelui şi ministrului de Externe iranian.

Acelaşi lucru l-a făcut şi agenţia de presă iraniană Mehr, care a relatat că „toţi pasagerii elicopterului care îi transporta pe preşedintele iranian şi ministrul de Externe au devenit martiri„.

ACTUALIZARE:În acest stadiu nu există niciun semn care să indice că pasagerii elicopterului sunt în viaţă„, a anunţat televiziunea iraniană după localizarea aparatului de zbor.

ACTUALIZARE: Speranțele că președintele iranian Ebrahim Raisi și ministrul său de Externe au supraviețuit unui accident de elicopter pe teren montan și vreme rece sunt din ce în ce mai mici, a declarat luni un oficial iranian, după ce echipele de căutare au localizat epava.

Elicopterul președintelui Raisi a fost complet ars în accident… din păcate, toți pasagerii cel mai probabil au murit”, a declarat oficialul pentru Reuters.

ACTUALIZARE: Postul de televiziune de stat a difuzat imagini de la locul accidentului unde se putea observa cum elicopterul s-a izbit de un vârf de munte, fără să existe însă declaraţii oficiale privind cauza prăbuşirii.

Agenţia de presă de stat IRNA a transmis că Raisi zbura cu un elicopter de fabricaţie americană Bell 212.

ACTUALIZARE: Elicopterul în care se află preşedintele iranian Ebrahim Raisi şi alţi oficiali, între care ministrul de Externe, a fost localizat pe un munte din nord-vestul Iranului, au anunţat luni serviciile de salvare, estimând că situaţia „nu este bună” pentru a găsi supravieţuitori, relatează AFP şi Reuters.

„Elicopterul preşedintelui a fost localizat. Echipele de salvare se apropie de locul accidentului (…) Situaţia nu este bună„, a declarat şeful Semilunii Roşii, Pirhossein Koolivand.

„Odată cu descoperirea locului prăbuşirii, nu au fost detectate semne de viaţă printre pasagerii elicopterului”, a declarat şeful Semilunii Roşii din Iran, Pirhossein Kolivand, la televiziunea de stat.

Anterior, postul naţional a oprit toate programele obişnuite pentru a difuza rugăciunile care se ţin pentru Raisi în toată ţara.

La primele ore ale zilei de luni, televiziunea de stat iraniană a arătat o echipă de salvare, purtând jachete fosforescente şi torţe de cap, înghesuită în jurul unui dispozitiv GPS în timp ce se deplasa pe jos pe un versant negru beznă pe viscol.

O dronă trimisă de Turcia a detectat în această noapte o sursă de căldură în zona unde s-a prăbușit elicopterul, iar coordonatele au fost transmise imediat autorităților iraniene.

Condițiile meteo deosebit de vitrege din munți pot fi observate din imaginile transmise de Societatea Semiluna Roșie din Azerbaidjan. Ceața densă și vântul puternic nu au oprit însă zecile de echipe mobilizate să continue căutările chiar și după căderea nopții.

Arabia Saudită, Turcia, Qatar și Armenia și-au oferit sprijinul. Și Moscova a anunțat în această noapte că trimite echipe, vehicule de teren și un elicopter.

Casa Albă a declarat că preşedintele american Joe Biden a fost informat cu privire la informaţiile despre accident. China a spus că este profund îngrijorată. 

De asemenea, Uniunea Europeană a activat serviciul Copernicus de cartografiere prin satelit pentru a asista operaţiunea de căutare.

Elicopterul a fost implicat duminică într-un accident într-o zonă muntoasă din nord-vestul Iranului, la frontiera Iranului cu Azerbaidjanul din cauza vremii nefavorabile.

Împreună cu președintele mai erau ministrul de Externe al Iranului, precum și alti doi înalți oficiali. În total. la bord se aflau 9 persoane.

Era ceață și vizibilitate redusă. Piloții ar fi încercat o aterizare de urgență, iar aparatul de zbor, un Mi 171, ar fi căzut de la câțiva metri.

Raisi se întorcea de la o întâlnire cu președintele Azerbaidjanului, unde chiar la graniță inaugurase lucrările pentru un nou baraj.

Ebrahim Raisi, preşedintele Iranului: Acest baraj asigură tranzitul sigur al mărfurilor, pasagerilor şi turiştilor. Ţinând cont de seriozitatea cu care e construit, cred că va fi gata mai devreme de trei ani, termenul prevăzut.

Au fost trei elicoptere în vizita din Azerbaidjan, dar numai două s-au întors. În momentul în care elicopterul cu președintele a dispărut, au fost convocate serviciile de urgență.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite