Elena Lasconi: Bugetul pe 2025 dă o lovitură cruntă bugetului Capitalei
Președinta USR, Elena Lasconi, critică proiectul de buget pentru 2025, considerându-l o „lovitură cruntă” pentru București. Ea susține că votul bucureștenilor la referendum trebuie respectat și anunță că USR va cere, prin amendament, un miliard de lei pentru Primăria Capitalei.
„Bucureștenii au votat la referendum și votul lor trebuie respecatat. Bugetul pe 2025 dă o lovitură cruntă bugetului Capitalei și noi nu vom lăsa să fie pedepsiți bucureștenii. Colegii mei vor susține un amendament prin care reparăm nedreptatea făcută de Ciolacu – redirecționăm bani mai mulți la Primăria Municipiului București pentru ca proiectele care modernizează orașul să meargă mai departe. Pentru asta au rămas zero lei. Avem un proiect scris, îl discutăm încă, astfel încât forma finală să fie cea mai bună pentru România”, a precizat Elena Lasconi.
Adoptarea bugetului pentru acest an intră în linie dreaptă. La parlament se depun până în această după-amiză amendamente la proiectul inițiat de guvern, pentru ca de mâine să se dea liber la dezbateri în comisii.