Elena Arnăuţoiu, simbol al luptei anticomuniste, a murit la vârsta de 100 de ani
În decembrie 2018, Elena Arnăuţoiu a fost de față la inaugurarea monumentului care vorbește despre lupta familiei ei împotriva regimului comunist – o cruce brâncovenească din piatră.
Arestată în 1958 și condamnată la închisoare pentru că nu i-a denunțat pe fraţii ei care conduceau grupul de rezistență de la Nucşoara, Elena Arnăuțoiu a stat 7 ani prin cele mai teribile închisori comuniste, inclusiv la Pitești.
Fratele Elenei, Toma Arnăuţoiu, a condus grupul de 16 partizani care a reuşit să umilească Securitatea timp de aproape 10 ani, între 1949 şi 1958. Partizanii au rezistat în munţi, susţinuţi de oameni care le duceau pe ascuns mâncare. Printre ei şi Elena.
În 2016 a primit Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler.