Eleganță și pasiune la Timișoara: câini de rasă din mai multe țări, vedetele unei competiții internaționale
Un animal de companie înseamnă responsabilitate și costuri, iar în cazul câinilor de rasă acestea pot depăși o mie de euro pe lună, mai ales când participă la competiții. La Timișoara, crescători din mai multe țări și-au prezentat cele mai valoroase exemplare, într-o competiție internațională organizată de Asociația Chinologică Română din Timiș.
Faceţi cunoştinţă cu Heidi, un pudel crescut într-o canisă din Giarmata, judeţul Timiş. Este o căţeluşă cuminte şi elegantă, care participă la al doilea concurs din viaţa ei. Stăpâna ei o iubeşte şi o răsfaţă însă recunoaşte că nu e uşor să creşti câini de concurs.
Mâncarea, dresajul, pregătirea fizică şi psihică a câinelui, toate implică timp şi bani. Când o faci însă cu dragoste, devine un stil de viaţă, susţin crescătorii unora dintre cei mai frumoşi câini prezenţi în competiţie.
Dresajul este o condiţie esenţială pentru ca un câine să poată fi înscris la un concurs.
Dincolo de competiţia internaţională, evenimentul a cuprins şi un târg de adopţii, în care 30 de căţei au aşteptat să îşi găsească familie.
O mare parte dintre ei, au fost adoptaţi.

