Editorial The Times: Xi Jinping pare rupt de realitate. Cum s-a ales praful de planul Chinei de a deveni „regina infrastructurii”

„Planul este ca liderii Partidului Comunist să-l declare pe Xi „președinte” – noul Mao Zedong – și de fapt „lider pentru eternitate”. Dar dacă planul se fâsâie? Ce se va întâmpla dacă am subestimat profunzimea opoziției interne față de domnia lui? Cu Europa angajată sau atinsă de războiul febril al Rusiei asupra Ucrainei, cu crize de energie și costul vieții la cote galopante, inflația ridicată și recesiune la pândă, ultimul lucru pe care cineva și-l dorește este o instabilitate serioasă în China”, atrage atenția Boyes.
Cel de-al 20-lea congres al Partidului Comunist Chinez este programat în octombrie și organizatorii sunt atât de siguri de rezultat, încât diplomații de la Beijing au sondat o potențială vizită de grup în noiembrie a liderilor europeni din Germania, Franța, Italia (acum complicată de prăbușirea guvernul de la Roma) şi Spania. Nicio mențiune despre Marea Britanie. „Marea idee strategică: este timpul ca un lider chinez cu puteri sporite să construiască punți cu prietenii și să amplifice influența Beijingului. Aproximativ în același timp, ar putea calcula chinezii, Joe Biden va încasa o lovitură la alegerile intermediare. Ar putea fi momentul „Acum cine-i șeful?” al lui Xi Jinping”, subliniază jurnalistul brtianic.
Sau nu. Roger Boyes notează: „Sunt multe greșeli în China. Lockdown-ul Covid din Shanghai a eliminat toate ipotezele de creștere. Anul trecut, China a înregistrat o creștere de 8,1% a PIB-ului, iar ținta pentru acest an a fost de 5,5%. Cu toate acestea, Covid-ul lung nu este doar un fenomen medical. Creșterea în trimestrul al doilea a fost de abia 0,4% față de anul precedent. O mare parte din poziția publică a conducerii se bazează pe contractul social nescris prin care sacrifici anumite libertăți individuale în schimbul prosperității și securității. În urmă cu câteva săptămâni, sute de protestatari au încercat să atace o sucursală a Băncii Populare din China pentru a recupera depozite în valoare de 6 miliarde de dolari despre care au spus că le-au fost furate. Poliția în civil le-a respins atacul. Cyberunitățile au manipulat aplicațiile de sănătate personală a mai mult de 1.000 de deponenți păgubiți pentru a sugera că sunt expuși unui risc ridicat de Covid-19 și, prin urmare, ar putut fi arestați imediat dacă erau prinși protestând.”
Există buzunare de disidență peste tot. Criza de lichiditate care traversează sectorul imobiliar chinez îi determină pe cumpărătorii de apartamente să nu mai plătească credite ipotecare pentru lucrări de construcții neterminate. Beijingul a ordonat un fond de salvare, iar guvernului local i s-a spus să-l plătească, dar protestatarii iau legătura cu colegii reclamanți din întreaga țară.
Cele mai multe măsurători ale performanței lui Xi „îl consideră în impas”. „China trebuia să fie regina infrastructurii. De fapt, are doar 106 km de cale ferată la un milion de cetățeni. Marea Britanie are 263 km per milion de locuitori. Marea laudă, că Partidul Comunist a scos populația din sărăcie și analfabetism, și-a pierdut strălucirea în epoca Xi. Potrivit recensământului chinez, proporția persoanelor cu vârsta între 25 și 64 de ani cu studii liceale este de 36,6%. Această rată este sub cea a Mexicului, Turciei și Africii de Sud și cu mult sub media G20”, mai scrie jurnalistul britanic.
Nu este greu de observat decalajul dintre „liderul Xi, alimentat de un cult necruțător al personalității, și Xi omul care conduce o țară ajunsă la tabelelor din clasamentul G20”. Explicația? Regimul și-a cenzurat oamenii de atâta timp încât nu știe ce se întâmplă în țară, subliniază Boyes.
Acea scuză destul de slabă a încetat să funcționeze în timpul lockdown-urilor în serie, când combinația de vaccinuri inferioare și carantine rigide pur și simplu nu a funcționat. „Shanghai: zero mișcare, zero PIB”, a scris un bancher pe Weibo, versiunea chineză a Twitter. Bancherului, cu trei milioane de urmăritori, i s-a suspendat imediat contul. „Xi recunoaște nevoia de inovare tehnologică, dar se teme de spontaneitatea pe care o poate inspira în societate. Nemulțumirea locală a bubuit întotdeauna nu la suprafață, în special prin militanții anti-poluare, și a fost de obicei înăbușită sau ignorată. Înainte de un mare congres de partid, totuși, gemetele sunt preluate de coaliții libere de activiști care se luptă pentru o putere”, argumentează Roger Boyes.
Răposatul reformator Deng Xiaoping a stabilit patru principii directoare ale conducerii comuniste: nicio concentrare excesivă a puterii; o separare clară a partidului de funcțiile tehnocratice ale guvernului; promovarea tinerilor pentru prevenirea unei crize succesorale; și nicio laudă pentru lider. „În zilele noastre, oricine ar publica aceste principii se poate aștepta la o bătaie în ușă, deoarece fiecare punct putea fi citit ca o critică adresată lui Xi.”
Este posibil atunci ca facțiunile să se adune înaintea congresului pentru a găsi, dacă nu o alternativă la Xi, atunci măcar o modalitate de a-l presa să-și reducă ambițiile. „Premierul, Li Keqiang, se spune că este un candidat mai puțin naționalist și mai deschis. Xi, totuși, este șef al partidului, șef al forțelor armate, președinte. „Gândurile” lui sunt pe cale să primească statutul canonic, poate transformate într-o Carte Roșie. A scăpa de el ar fi ca și cum ai extrage patru măsele de minte dintr-o singură mișcare, fără anestezie”, scrie jurnalistul.
„Acestea sunt pericolele care vor sta la pândă în toamnă. Dacă va exista o tentativă de puci eșuată împotriva lui Xi, el ar putea împrumuta un truc folosit de Mao și Stalin: să inventeze dușmani în țară și în străinătate. Nimeni nu are nevoie de asta. Un lider prea puternic, dar nesigur, cu o armată mare, nerăbdătoare de luptă – avem deja unul”, conchide Roger Boyes.