După alegerile din SUA | Locuitorii din Orientul Mijlociu și din Ucraina, zone măcinate de războaie, vor pace
Oamenii din zonele fierbinți ale globului, Ucraina și Orientul Mijlociu, oscilează între scepticism și optimism în legătură cu viitorul lor, după alegerea lui Donald Trump la Casa Albă. Unii cred că, într-adevăr, ar putea avea soluții, așa cum a spus în campania electorală. Alții sunt mai rezervați.
Pe măsură ce Donald Trump își revendică victoria în alegerile prezidențiale din SUA, locuitorii ţărilor din Orientul Mijlociu îşi exprimă părerea în legătură cu perioada următoare.
Mulţi rămân precauţi în ceea ce priveşte un acord de pace cu Israelul. Un lucru este cert: oamenii îşi doresc sfârșitul războaielor care au devastat regiunea.
Sunt îngrijorat din cauza războaielor, nu îmi pasă de Trump sau de altcineva, vreau pe cineva care să poată opri războaiele.
Cred că victoria lui Trump va fi în interesul Arabiei Saudite, având în vedere relaţiile noastre bune de până acum.
La rândul lor, palestinienii nu au mari speranțe ca alegerea lui Donald Trump va rezolva conflictul cu Israelul. Cei mai mulţi cred că etapa următoare va fi una foarte dificilă.
El și Kamala Harris fac parte din aceeași administrație. Dușmănia și ostilitatea lor față de poporul palestinian și față de problema palestiniană sunt constante.
Le-a promis musulmanilor din SUA că va opri războiul în Gaza. Sperăm că acest lucru se va întâmpla.
Locuitorii capitalei ucrainene Kiev sunt încrezători că noul preşedinte american va reuşi să pună punct războiului cu Rusia.
Cred că toți așteptăm un singur lucru, să se oprească războiul. Şi, cum Trump a promis că va opri războiul într-o singură zi, așteptăm toţi acest lucru.
În ceea ce privește evoluția războiului, cred că ajutorul militar al SUA va rămâne la același nivel. în perioada președinției lui Trump. Evoluția războiului depinde foarte mult de propriul nostru guvern și de ajutorul extern.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, l-a felicitat dimineață pe Donald Trump pentru rezultatul obţinut în alegerile prezidenţiale. Acesta a catalogat succesul republicanului ca fiind impresionant şi a adăugat că așteaptă cu nerăbdare o eră a unei Americi puternice, sub conducerea decisivă a președintelui Trump.
În vârstă de 78 de ani, Donald Trump a fost ales al 47-lea președinte al SUA, marcând astfel o revenire spectaculoasă la Casa Albă.