Dunărea, aproape de minimul istoric. Din cauza secetei, în mijlocul fluviului au apărut insule de nisip. Nivelul apei ar putea scădea și mai mult, în lipsa precipitațiilor
La intrarea în țară, Dunărea e tot mai mică. Debitul este de numai 2.000 de metri cubi pe secundă, la mai puțin de jumătate față de media multianuală a lunii august.
Zeci de dune de nisip au apărut în mijlocul Dunării și îngreunează navigația.
Marian Tălău, director Administrația Bazinală Jiu: “Deocamdată se circulă pe Dunăre în special pe șenalul navigabil pe partea bulgărească, acolo malurile sunt mai înalte și plaja mai mică și avem adâncimi care să permită navigația”.
Transportatorii sunt avertizați să nu aibă încărcătură foarte mare, pentru că există riscul ca navele să rămână blocate în dunele de nisip care s-au format în mijlocul fluviului.
Sudul țării se află sub cod galben de caniculă până duminică, ceea ce înseamnă că debitul Dunării ar putea să scadă și mai mult.
Mihai Huștiu meteorolog: Temperaturi de 37-38 sunt prognozate în sud-vest și Oltenia. Săptămâna 8 – 15 august se anunță ceva mai ploioasă pe partea vestică și nord-vestică, unde așteptăm un ușor excedent de precipitații, în vreme ce în partea sud-estică, deficitul de precipitații va persista.
Şi rezerva strategică de apă din principalele 40 de lacuri din țară va scădea în următoarea perioadă.
Sorin Rândaşu, directorul Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Administrației Naționale Apele Române: Ne așteptăm ca la finalul lunii să avem un grad de umplere de peste 62%, adică o scădere cu 10% a gradului de umplere a acestor acumulări.
Reprezentanții Apelor Române au anunțat că la stația hidrometrică de la Cernavodă a fost atinsă prima treaptă de avertizare, ceea ce înseamnă o monitorizare strictă a nivelurilor Dunării. Centrala de la Cernavodă a fost oprită în 2003, când fluviul a avut un debit de 1.800 de metri cubi pe secundă la intrarea în țară, cu doar 200 de metri cubi sub nivelul actual.
––––––––––––––––––––––––––––––––
În această dimineață, debitul Dunării la Calafat era de 1.850 de metri cubi/secundă.
Meteorologii anunță că sudul țării se află până duminică sub cod galben de caniculă așa că nu sunt șanse ca nivelul Dunării să rîn perioada următoare.
Din cauza nivelului scăzut al apei Dunării și navigația este perturbată pentru că există riscul ca navele să rămână blocate în dunele de nisip care s-au format pe fluviu.
Problemele pornesc încă de la intrarea în țară a fluviului, la Baziaș, und eîn această dimineață debitul Dunării era de 2.000 de metri cubi/secundă, mult sub media anuală din această perioadă, care este de 4.300 de metri cubi/secundă.