Reacţii virulente după ce Biden a dat undă verde Ucrainei să lovească ţinte pe teritoriul rusesc, lângă Harkov
Preşedintele american Joe Biden a dat, în secret, undă verde Ucrainei să lovească ţinte pe teritoriul rusesc, lângă oraşul Harkov, în anumite condiţii. Moscova a avertizat că va riposta oricărui atac pe teritoriul său cu arme occidentale. Rusia a lansat azi-noapte la Harkov unul dintre cele mai puternice bombardamente de anul acesta. Cel puţin trei morţi şi 16 răniţi, este bilanţul, încă provizoriu al atacului. Autorităţile locale spun că ruşii au vizat exclusiv infrastructura civilă.
Oficiali americani au confirmat, la adăpostul anonimatului, informaţia care a circulat iniţial în presă. Ei au precizat că Statele Unite continuă să se opună atacurilor ucrainene, cu armament american, în profunzimea teritoriului rus.
La Moscova, parlamentari ruşi au ameninţat că Rusia va răspunde imediat, într-o maniera asimetrică, la atacurile ucrainene lansate cu armament american pe teritoriul Federaţiei Ruse.
NATO consideră însă că Ucraina are dreptul să se apere şi a explicat că nu toţi aliaţii au pus condiţii pentru folosirea armamentului.
Stoltenberg: E foarte greu pentru ucraineni să se apere, dacă nu pot folosi armamentul avansat pentru a contracara atacurile ruseşti. Mulţi aliaţi au spus clar că, desigur, acceptă ca Ucraina să folosească armamentul primit pentru a se apăra, inclusiv lovind ţinte militare pe teritoriul Rusiei.
Părerile sun împărţite în NATO
Franţa, Germania, ţările nordice susţin atacuri ucrainene pe teritoriul Rusiei în scopuri defensive, mai ales că Harkov, supus unor puternice atacuri, este la 30 de kilometri de frontieră. Alţi aliaţi, cum este Ungaria, recent şi Italia, au anunţat că se opun.
Ministrul de Externe al Italiei, Antonio Tajani: Este foarte clar că nu vom trimite niciun militar italian să lupte pe teritoriul ucrainean, aşa cum armele noastre nu vor fi folosite în afara teritoriului ucrainean deoarece acest lucru este interzis de Constituţie. Nu suntem în război cu Rusie. Suntem doar angrenaţi, şi vom face asta cu mare hotărâre, în apărarea independenţei teritoriului ucrainean.
Ucraina şi Rusia au schimbat câte 75 de prizonieri. Este o primă operaţiune de acest gen în ultimele luni.
Printre prizonierii ucraineni reveniţi acasă sunt subofiţeri şi ofiţeri din armată, Garda Naţională, Serviciul de Frontieră, dar şi civili. 19 oameni întorşi acasă sunt grăniceri de pe Insula Şerpilor, iar 14 sunt din paza de la Cernobîl. O treime dintre cei eliberaţi de ruşi au fost grav răniţi, iar cinci sunt femei.
“Sunt fericită să fiu din nou pe pământul nostru, aici, în iubita mea Ucraină. Vă mulţumesc!”