Dosarul nuclear iranian: Teheranul avertizează că va riposta dacă europenii exploatează raportul AIEA în scopuri politice

1 iunie 2025, 11:30

Teheranul a avertizat duminică că va riposta dacă țările europene exploatează în scopuri politice un raport al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) în care se afirmă că Iranul și-a accelerat producția de uraniu îmbogățit la nivel înalt, informează AFP.

Iranul a accelerat din nou ritmul de producție a uraniului îmbogățit la nivel înalt, conform unui raport confidențial al AIEA, considerat ‘politic’ de către autoritățile de la Teheran. AIEA a remarcat o creștere semnificativă a uraniului îmbogățit la 60%, prag apropiat de 90% necesar pentru a fabrica o armă nucleară, conform unui bilanț de etapă consultat de AFP.

Franța, Regatul Unit și Germania, alături de Rusia și China, sunt membre ale unui acord nuclear semnat cu Iranul în 2015, din care Statele Unite s-au retras unilateral în 2018, în timpul primului mandat la Casa Albă a lui Donald Trump.

AIEA va organiza, între 9 și 13 iunie, la Viena, un Consiliu al guvernatorilor, reuniune trimestrială importantă în cadrul căreia vor fi examinate activitățile nucleare ale Iranului.

Franța, Regatul Unit și Germania au amenințat în ultimele săptămâni că vor activa un mecanism prevăzut în acordul din 2015 ce permite reimpunerea sancțiunilor ONU dacă Iranul nu își respectă angajamentele.

‘Iranul va răspunde la orice acțiune inadecvată din partea țărilor europene’, a declarat șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, într-un apel de sâmbătă cu directorul AIEA, Rafael Grossi.

Araghchi a îndemnat AIEA să împiedice ‘anumite părți să profite’ de raport ‘pentru a-și avansa obiectivele politice’ împotriva Iranului, conform unor afirmații raportate duminică de diplomația iraniană.

Conform raportului AIEA, cantitatea totală de uraniu îmbogățit a Iranului depășește acum de 45 de ori limita permisă de acordul din 2015 și se ridică la 9247,6 kg. Acest raport a fost divulgat în timp ce Washingtonul și Teheranul poartă discuții de câteva săptămâni pentru a încerca să găsească un nou acord și să oprească escaladarea.

Sâmbătă, Iranul a declarat că a primit ‘elemente’ ale unei propuneri americane după cinci runde de negocieri desfășurate sub medierea Omanului și a afirmat pe X, prin vocea ministrului său de externe, că va răspunde în mod corespunzător.

Propunerea americană făcută Iranului pentru un acord nuclear este ‘acceptabilă’ și în ‘cel mai bun interes’ al Teheranului, conform Casei Albe, au raportat media americane sâmbătă.

‘Emisarul special (Steve) Witkoff a transmis o propunere detaliată și acceptabilă regimului iranian și este în cel mai bun interes al lor să o accepte’, a declarat purtătoarea de cuvânt al Casei Albe, Karoline Leavitt, conform New York Times.

Propunerea a fost descrisă ca o serie de puncte cheie mai degrabă decât un proiect complet, conform New York Times, care citează oficiali la curent cu negocierile diplomatice. Aceasta solicită Iranului să oprească orice îmbogățire a uraniului și propune crearea unui grup regional pentru a produce energie nucleară, care ar include Iranul, Arabia Saudită și alte state arabe, precum și Statele Unite.

Negocierile sunt blocate în prezent pe tema îmbogățirii uraniului, SUA cerând Iranului să renunțe complet la aceasta, în timp ce Teheranul refuză categoric.

Țările occidentale suspectează că Teheranul dorește să obțină arme nucleare. Iranul se apără spunând că nu are astfel de ambiții militare, dar subliniază dreptul său la energia nucleară civilă. Sâmbătă, Abbas Araghchi a considerat că arma atomică este ‘inacceptabilă’. 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite