Donald Trump, un nou avertisment pentru Iran. Protestele continuă în Teheran

24 February 2026, 12:52 (actualizat 24 February 2026, 12:56)

“Eu sunt cel care ia decizia şi aș prefera un acord, dar dacă nu ajungem la asta, va fi o zi foarte proastă pentru Iran”, a avertizat preşedintele Statelor Unite, într-o postare pe Truth Social.

Donald Trump îl aduce în prim-planul discuţiei privind o posibilă intervenţie militară pe generalul Daniel Caine, şeful Statului Major Inter Arme.

„Dacă se ia decizia de a acționa împotriva Iranului la nivel militar, el consideră că va fi o victorie ușoară”, a notat Trump.

Caine a fost responsabil şi de operaţiunea de anul trecut, asupra mai multor situri nucleare iraniene.

Teheranul este din nou în fierbere.

Studenții au continuat protestele, pentru a treia zi consecutiv în marile centre universitare. Cu toții au îndemnat la o ultimă bătălie pentru întoarcerea prințului moștenitor.

“O mie de oameni se află în spatele fiecăruia dintre cei uciși”, au scandat tinerii, în memoria victimelor de la începutul acestui an. 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite