Donald Trump s-a întâlnit cu Xi Jinping în Coreea de Sud. ”Este o onoare să fiu alături de un prieten al meu de foarte mult timp”

30 October 2025, 08:32 (actualizat 30 October 2025, 09:38)

Liderul de la Casa Albă, Donald Trump, s-a întâlnit cu președintele Chinei, Xi Jinping, la o bază aeriană din Busan, oraș-port din Coreea de Sud. Discuțiile au durat o oră și 40 de minute și au fost considerate cruciale, deși au început într-un cadru relaxat și cu un ton optimist.

„E un negociator foarte dur, dar vom avea o întâlnire de succes”, a declarat Donald Trump la momentul salutului și al fotografiilor oficiale. Obiectivul principal al discuțiilor a fost încheierea unui armistițiu în războiul comercial dintre cele două mari economii ale lumii.

Înainte de a ateriza la Busan, președintele american a anunțat pe rețeaua sa de socializare că Statele Unite vor intensifica testarea armelor nucleare, menționând creșterea arsenalului Chinei, dar și al Rusiei.

În timpul momentului protocolar, Trump a evitat să răspundă unei întrebări referitoare la postarea sa. Aceasta este prima sa întâlnire față în față cu Xi Jinping din 2019 și marchează finalul turneului asiatic al liderului american.

Donald Trump – președintele SUA: „Este o mare onoare să fiu alături de un prieten al meu, prieten de foarte mult timp, dacă vă gândiți bine. Este vorba despre foarte, foarte distinsul și respectatul președinte al Chinei și vom purta unele discuții. Cred că am căzut deja de acord asupra multor lucruri și vom mai conveni asupra altora chiar acum. Dar președintele Xi este un mare lider al unei mari țări și cred că vom avea o relație fantastică pentru o lungă perioadă de timp.”

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite