Donald Trump pierde voturile republicanilor cu studii superioare. „Ca să-l votezi pe Donald Trump, trebuie să fii foarte uşor de manipulat”

29 ianuarie 2024, 08:51 (actualizat 29 ianuarie 2024, 08:53)

Donald Trump are mari probleme în a convinge electoratul cu studii superioare şi pe cel din suburbii, arată o analiză a celor de la The Economist. În aceste condiţii, un al doilea mandat la Casa Albă devine mai puţin probabil pentru fostul preşedinte. Subiectul a fost comentat în emisiunea Mapamond de la TVR INFO de Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe.

Atitudinea încrezătoare afişată de Donald Trump la alegerile interne din Iowa şi New Hampshire nu e justificată de cifre, susţine analiza The Economist. Deşi are un mic avantaj în sondaje în faţa lui Joe Biden, Trump are probleme chiar în propriul partid, unde tot mai mulţi republicani moderaţi şi-ar dori un alt candidat pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie.

Avem o ţară de salvat, iar preşedintele Trump nu mai este omul potrivit să facă asta. E prea dezbinător, e prea haotic, prea multă dramă. Face declaraţii complet iraţionale. Şi nu de asta avem nevoie.

L-am susţinut pe Trump în două rânduri. Dar e prea încăpăţânat. Haosul, dezbinarea, faptul că se ceartă mereu cu oamenii, toate acestea nu se vor termina. Iar America merită ceva mai bun.

Doar 15% dintre republicanii înregistraţi în statul Iowa au participat la vot

Nici victoria categorică la alegerile interne din Iowa n-ar trebui să-l bucure prea tare pe Donald Trump. Doar 15% dintre republicanii înregistraţi în acest stat au participat la vot şi doar o treime dintre cei cu studii superioare au votat cu el. Iar o victorie la alegerile din noiembrie pare tot mai îndepărtată.

George Friedman, preşedinte Geopolitical Futures: Eu cred că adevărata problemă va fi că singurul pe care îl poate învinge Trump este Biden. Iar Biden va fi presat să nu candideze din nou. Eu încă cred că Biden nu va candida. Cifrele sale sunt oribile. De asemenea, nu văd cum ar putea Trump să câştige. Acum are 40% din Partidul Republican, iar Partidul Republican reprezintă 25% din totalul electoratului. Nu are voturile, pentru că 90% dintre democraţi sunt împotriva lui. Deci dacă democraţii ies la urne şi 90% votează împotriva lui, chiar dacă are toţi republicanii de partea sa, tot nu va câştiga.

Alin Fumurescu, profesor la Universitatea Huston, SUA: Cei cu studii superioare nu-l votează pe Trump şi aş putea adăuga, de asemenea, că independenţii nu-l votează pe Trump. Independenţii care tind să voteze republicani nu-l votează pe Trump. De cei cu studii superioare? Pentru că, acum, între noi fie vorba, ca să-l votezi pe Donald Trump, trebuie să fii foarte uşor de manipulat cu nişte sloganuri care nu fac sens.

Potrivit analizei The Economist, Donald Trump a fost învins de Joe Biden în 2020 tocmai pentru că a pierdut voturile alegătorilor cu studii superioare şi ale celor din suburbii, care s-au dus către democraţi.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite