Donald Trump, la summitul G7: Eu sunt șeful

17 iunie 2026, 14:13 (actualizat 17 iunie 2026, 14:59)

Este a treia și ultima zi a summitului G7 din Franța, la care participă și Donald Trump. Ajungând ultimul la sesiunea de dimineață, președintele american și-a făcut o intrare memorabilă în sală.

Casa Albă a publicat un videoclip cu momentul în care Trump a intrat în sală pentru sesiunea de astăzi dimineață și le-a spus celorlalți lideri „Eu sunt șeful” (I am the boss). Salutul său neobișnuit a fost întâmpinat cu râsete.

El a ajuns ultimul la masa la care erau deja așezați ceilalți lideri, i-a strâns din mers mâna omologului său francez Emmanuel Macron, și s-a oprit un moment în capul mesei înainte de a lua loc, pentru a-i avertiza pe toți cei de față cum vede lucrurile. Declarația lui a provocat câteva râsete.

Trump – obișnuit probabil ca mulți americani cu aerul condiționat dat la maximum – s-a plâns la un moment dat că e prea cald în sală, notează APF.

Mai degrabă conciliant

De luni, când a sosit la Evian, la reuniunea la vârf a celor mai dezvoltate țări din lume, liderul de la Casa Albă a fost mai degrabă conciliant, apreciază AFP. Se știe că el nu agreează reuniunile în format multilateral și comunicatele comune, dar de data aceasta a semnat chiar și un text privind Ucraina adoptat de participanții la reuniune, iar ulterior nu a contrazis documentul, cum a făcut altădată în Canada, în timpul primului său mandat prezidențial.

Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, SUA și Regatul Unit s-au angajat la summit să crească „presiunile asupra economiei de război a Rusiei”, prin sancțiuni care să vizeze în special exporturile ruse de hidrocarburi. De asemenea, au convenit să furnizeze Ucrainei mai multe capacități de apărare antiaeriană, sisteme de interceptare și arme cu rază lungă de acțiune.

Declarația comună salută acordul dintre SUA și Iran „obținut sub conducerea fermă a președintelui Donald Trump” – o mențiune care trebuie să-i fi făcut mare plăcere acestuia, apreciază AFP.

Trump a acceptat să își prelungească vizita în Franța pentru a fi oaspetele lui Macron la un dineu oferit miercuri seara la Versailles, într-un decor fastuos, așa cum se știe că îi place. 

Trump îl laudă pe Macron și Franța pentru un „summit excelent”

Trump, căruia îi face uneori plăcere să imite accentul francez al lui Emmanuel Macron în engleză, face acum tot posibilul să îl laude pe liderul francez pentru summitul G7, notează The Guardian.

Liderul american a declarat că „a fost un summit excelent și Franța a făcut o treabă fantastică.”

„Președintele Macron a fost cu adevărat, el chiar a făcut o treabă grozavă. A fost foarte bine primit. Toți cei de aici au fost, nu știu dacă au fost fericiți, unii nu se descurcă prea bine, dar alții se descurcă foarte bine, însă au făcut o treabă frumoasă”, a remarcat Trump.

Declarație comună a liderilor G7

Liderii G7 au emis o declaraţie comună în care au descris acordul dintre Statele Unite și Iran drept o oportunitate istorică de a aborda problematica programului nuclear și activitățile regionale ale ţării islamice.

Ei au lăudat rolul președintelui Donald Trump în aceste tratative.

De asemenea, membrii G7 și-au exprimat sprijinul pentru o inițiativă multinațională condusă de Franța și Regatul Unit pentru a ajuta la securizarea transportului maritim în Strâmtoarea Ormuz.

SUA ar putea relua sancțiunile asupra petrolului rusesc

Președintele american Donald Trump a afirmat, la Summitul G7 din Franța, că Statele Unite ar putea impune din nou sancțiuni împotriva petrolului rusesc.

După izbucnirea războiului cu Iranul, Washingtonul a relaxat aceste măsuri în încercarea de a reduce prețurile globale.

Donald Trump, președintele SUA: Ei bine, în curând vom putea face asta, deoarece petrolul curge acum. Așa că am ridicat sancțiunile pentru că, evident, nu vrem să împiedicăm (n.n.fluxul) de petrol.Deci suntem în măsură să facem asta în curând.

Donald Trump s-a întâlnit cu Volodimir Zelenski

Volodimir Zelenski și Donald Trump s-au întâlnit la summitul G7 organizat în Franța și au discutat despre situația din Ucraina. Potrivit presei de la Kiev, Zelenski i-a cerut lui Trump acordul pentru licență de fabricare a rachetelor anti balistice.

De asemenea, în discuțiile cu ceilalți lideri din G7, Zelenski a insistat pe ceea ce are nevoie Ucraina pentru a-și întări apărarea, în fața atacurilor tot mai intense ale Moscovei.

În acest timp, Kremlinul a negat că ar fi existat o propunere de întâlnire între Zelenski și Putin, la G7.

Donald Trump la summitul G7 din Franța/Profimedia Images
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite