Donald Trump amenință din nou. ”Eu am făcut NATO puternică”

14 februarie 2024, 12:48

Fostul preşedinte american, Donald Trump, respinge criticile la adresa afirmaţiilor sale privind NATO.

Eu am făcut NATO puternică, iar asta recunosc chiar şi democraţii din stânga radicală şi falşii republicani, spune Trump pe reţeaua sa de socializare.

El cere ca Statele membre NATO să ajute Ucraina cât SUA. „Altfel, va fi «America mai întâi»”, ameninţă din nou Trump.

Joe Biden a calificat declaraţiile fostului preşedinte drept periculoase şi antiamericane.

CITEȘTE ȘI: Cum ar arăta un război NATO cu Rusia? Cel mai mare exercițiu al Alianței de la Războiul Rece încoace

Joe Biden, președintele SUA: Fostul președinte a dat lumii un semnal periculos și șocant, neamerican. Cu doar câteva zile în urmă, Trump l-a invitat lui Putin să invadeze pe unii dintre aliații noștri, aliații NATO. El a spus că dacă un aliat nu cheltuieşte suficienți bani pentru apărare, va încuraja Rusia ,citez: „să facă orice naiba vrea cu ei”, am încheiat citatul. Vă puteţi imagina? Un fost președinte al Statelor Unite, să spună aşa ceva ca să audă toată lumea. Cel mai grav este că intenţionează asta. Niciun alt președinte din istoria noastră nu s-a închinat vreodată în fața unui dictator rus. O să vă spun cât pot de clar: Eu nu voi îngenunchea niciodată! Pentru numele lui Dumnezeu! Este o prostie, e ruşinos, periculos, neamerican!

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia „să facă ce naiba vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte directivele privind cheltuielile cu apărarea.

CITEȘTE ȘI: Un consilier al lui Trump propune un sistem ”stratificat” de protecţie pentru statele membre NATO

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite