“Domnule Gorbaciov, dărâmați acest Zid!” 9 noiembrie 1989 – ziua în care dorința lui Reagan a devenit realitate, iar o eroare birocratică a grăbit inevitabilul

La 9 noiembrie 1989, mii de berlinezi din partea de est a orașului au luat cu asalt punctele de frontieră care îi despărțeau de Vest. În doar câteva ore, zidul care timp de aproape trei decenii divizase orașul și simbolizase Cortina de Fier a fost deschis, iar oamenii au început să-l dărâme cu mâinile lor. Momentul a marcat sfârșitul regimului comunist din Germania de Est și începutul reunificării germane, devenind unul dintre cele mai importante evenimente din istoria Europei contemporane.

La 9 noiembrie 1989, un demnitar comunist anunţa,  complet accidental, la o conferinţă de presă, noi reguli de călătorie în vest  aplicabile imediat. Jurnaliştii au difuzat prompt ştirea deschiderii graniţei. În aceeaşi zi, est-germanii au luat cu asalt Zidul Berlinului, care separase oraşul, familiile şi prietenii din cele două state germane şi fusese graniţa simbolică dintre democraţie şi comunism, timp de 28 de ani.

Cuvintele care au dărâmat un Zid

„Mr. Gorbachev, tear down this wall!” („Dle Gorbaciov, dărâmați acest zid”) – vocea președintelui american lui Ronald Reagan răsuna, în iunie 1987, în fața Porții Brandenburg, pe partea vestică a Berlinului. Cuvintele lui păreau atunci un vis imposibil.

Doi ani mai târziu, la 9 noiembrie 1989, tinerii est-germani urcau pe zid, la propriu.

Cu baroase, ciocane și mâinile goale, dărâmau bucăți din betonul care despărțise familii, prieteni și o națiune întreagă. Berlinul redevenea un singur oraș.

Un oraș rupt în două

După al Doilea Război Mondial, Germania învinsă a fost împărțită între marile puteri aliate. Pe harta Europei apăreau două țări: Germania de Est, socialistă, sub influența Uniunii Sovietice, și Germania de Vest, democratică, integrată în structurile occidentale.

În 1948, aceeași soartă o are și capitala. Berlinul, aflat în inima zonei sovietice, este divizat în est și vest. Timp de un deceniu, est-germanii fug în număr tot mai mare spre libertate, iar în august 1961 regimul comunist decide să oprească exodul. Peste noapte, se ridică Zidul Berlinului – o rană de beton lungă de 155 de kilometri și înaltă de 4 metri, înconjurată de sârmă ghimpată, mine și sisteme automate de mitraliere.

Ferestrele clădirilor aflate pe traseu sunt zidite. Poliția secretă est-germană, STASI, perfecționează metodele de supraveghere și prindere a celor care încearcă să fugă. Aproximativ 5.000 de oameni reușesc totuși să treacă în Vest, dar 140 mor încercând.

Zidul devine simbolul cel mai vizibil al unei Europe împărțite în două – între libertate și opresiune.

O revoluție fără gloanțe și o eroare birocratică care grăbește inevitabilul

Protestele populare împotriva guvernului est-german, izbucnite în ianuarie 1989, l-au determinat pe liderul Erich Honecker să insiste: „Zidul va rezista 50 sau chiar 100 de ani!”.

În septembrie Ungaria comunistă a ieşit oficial din Pactul de la Varşovia şi a deschis graniţele cu Austria, pentru est germani, creând prima breşă în Cortina de Fier şi mii de aşa zişi turişti est-germani au reuşit astfel să ajungă în Vest.

În a doua jumătate a anului 1989, Germania de Est fierbe. Oamenii ies în stradă la Leipzig, la Dresda, la Berlin.

Când, în 7 octombrie, liderul sovietic Mihai Gorbaciov a vizitat Berlinul de Est, a fost aclamat de mulţimi ca un eliberator, iar după doar câteva zile, sub presiunea populară, Honecker a demisionat.

În 9 octombrie, peste 70.000 de persoane cer democrație. În câteva săptămâni, protestele ajung la jumătate de milion de oameni. Guvernul își dă demisia, dar Partidul Comunist rămâne la putere.

Protestele au continuat însă şi la 4 noiembrie au atins apogeul, jumătate de milion de oameni au ieşit pe străzile Berlinului pentru a cere schimbări democratice.

Conducerea încearcă o manevră de calmare: va relaxa regulile de călătorie între cele două Germanii. Doar că, într-o zi de joi, la o conferință de presă banală, totul scapă de sub control.

Günter Schabowski, purtătorul de cuvânt al partidului, care nu participase la ședința unde se stabiliseră detaliile, este întrebat de jurnaliști când intră în vigoare noile reguli. „Din câte știu eu… imediat”, răspunde el ezitant.

Câteva minute mai târziu, vestea se răspândește prin Berlinul de Est. Mii de oameni se îndreaptă către punctele de frontieră. Grănicerii sunt depășiți numeric și nu primesc ordine clare.

Seara, după ore de tensiune, bariera se ridică. Oamenii trec în lacrimi, se îmbrățișează, dansează pe zid. Dintr-o greșeală birocratică, o dictatură se prăbușește.

Zidul Berlinului a devenit amintire

Zidul Berlinului a fost dărâmat cu buldozerele aproape total în săptămânile care au urmat. În urmă au rămas, în picioare, doar câteva rămăşiţe ale vechiului zid şi o cantitate enormă de mici fragmente care se vând acum turiştilor ca suvenir.

A rămas şi Checkpoint Charlie (Punctul de control C), scena multor filme sau cărţi cu spioni care descriu epoca Războiului Rece şi punct de atracţie pentru turiştii de acum.

Au rămas în urmă şi dramele separării sau amintirea marilor eroi şi a disidenţilor politici, rememorate de familii şi povestite în muzee şi expoziţii dedicate istoriei Zidului.

Iar bucățile de beton colorate de graffiti au devenit monumente ale libertății.