Doi soţi, asistenţi maternali, acuzaţi că au exploatat prin muncă patru copii luaţi în plasament. Bărbatul a fost arestat preventiv

19 octombrie 2022, 12:42

Abuzurile au avut loc în ultimii doi ani, însă se agravaseră tot mai mult, iar copiii nu au mai putut suporta. Au sunat la Protecția Copilului și au povestit că erau forțați să muncească la fermă și pe terenul agricol pe care cei doi soți îl aveau în satul Fădimac. Dacă refuzau, erau bătuți.

Smaranda Marcu, purtător de cuvânt DGASPC Timiș: După ce copiii au declarat că au fost abuzați fizic și exploatați prin muncă, am demarat cercetări. Cazul a fost referit poliției.

Procurorii și ofițerii de criminalitate organizată au descins în această dimineață la trei adrese din localitatea timișeană. I-au dus pe soț și soție la audieri, dar și pe fiica lor.

Bărbatul a fost imediat reținut, iar apoi arestat preventiv pentru 30 de zile. Femeia şi fiica sunt cercetate în libertate. Toți trei susțin că sunt nevinovați.

În sat, oamenii știau că familia îi folosea pe copii la muncile câmpului. Însă nu și că erau bătuți. Nici la verificările periodice făcute de Protecția Copilului nu au fost găsite nereguli în trecut.

Cei patru minori, cu vârste între 12 și 16 ani, toți băieți, au fost preluați de specialiștii de la Protecția Copilului. Sunt consiliați psihologic și au fost găsiți pentru ei noi asistenți maternali în regim de urgență.

–––––––––––––––––––––––––––––––––

Al doilea dosar important care vizează acţiunea procurorilor DIICOT din această dimineaţă este unul în care doi soţi, asistenţi maternali, şi fiica lor sunt acuzaţi că ar fi exploatat prin muncă patru minori. În acest caz au fost efectuate trei percheziţii. Minorii, cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani, erau exploataţi prin muncă şi bătuţi, timp de doi ani.

„Două persoane, soț și soție, în calitate de asistenți maternali, împreună cu fiica lor, ar fi exploatat, prin supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forțat, patru persoane vătămate minore, cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani, care se aflau în plasament la aceștia”, anunță DIICOT.

Potrivit autorităților, în cei doi ani, „asistenții maternali nu ar fi acordat îngrijirea, ocrotirea, educarea și întreținerea necesară persoanelor vătămate minore, care ar fi fost obligate să presteze zilnic activități fizice solicitante, în cadrul exploatației agricole deținute de persoanele bănuite”.

Unul dintre copii a sesizat, în această vară, managerul de caz şi Protecţia Copilului.

Copiii au fost audiaţi, duşi într-un loc sigur şi consiliaţi psihologic.

S-a deschis anchetă şi la Direcţia pentru Protecţia Copilului Timiş. Atestatele de asistenţi maternali ale celor doi soţi au fost retrase.

Cei doi soţi şi fiica lor au fost audiaţi la DIICOT în această dimineaţă. Femeia susţine că este nevinovată şi că totul este o înscenare.

Bărbatul acuzat de exploatarea minorilor a fost reţinut pentru 24 de ore.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite