Dogioiu: Nu se pune problema de tăieri de salarii, ca decizie guvernamentală. Salariile nu se taie cu 10%. Fiecare odonator de credite va decide
Miniştrii Apărării, Sănătăţii şi Proiectelor Europene nu consideră oportună recomandarea premierului Ilie Bolojan de tăiere a salariilor angajaţilor din ministere şi din instituţiile subordonate. Susţin că au aplicat deja reduceri de cheltuieli şi că varianta tăierii salariilor ar demotiva angajaţii. Purtătoarea de cuvânt a Executivului vine cu precizări: nu va exista o decizie guvernamentală de reducere cu zece la sută a salariilor la stat.
În timp ce liderii coaliţiei sunt în discuţii aprinse privind tăierea salariilor în companiile de stat pentru noi economii la buget, trei dintre miniştrii cabinetului Bolojan declară public că în ministerele lor nu se pune problema să se taie salariile cu zece la suta. Ministrul Sănătăţii argumentează de exemplu că prin plata în funcţie de performanţă, prin tariful diferenţiat pentru gărzi în funcţie gravitatea cazului tratat şi prin depistarea concediilor medicale fictive se fac deja multe economii.
Nici Ministrul Apărării nu consideră oportună tăierea salariilor militarilor în condiţiile războiului de la graniţă.
Moşteanu propune în schimb amânarea unor investiţii care nu sunt prioritare.
Ministrul Dragoş Pîslaru mai analizează dacă va tăia sporurile de la Investiţii Europene deoarece nu vrea să scadă motivarea salariaţilor într-o perioadă în care urgenţa atragerea de fonduri europene.
Purtătoarea de cuvânt a Guvernului a venit cu precizări privind tăierile de salarii şi concedierile în sectorul public.
”În ceea ce priveşte proiectul reformei administrative, doresc să subliniez încă o dată că nu este vorba de o tăiere a salariilor cu vreun procent, în speţă 10%. Salariile nu se taie cu 10%. Este vorba doar despre o reducere a fondului de cheltuieli de personal”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Ioana Dogioiu a precizat că fiecare ordonator de credit în parte va avea libertatea să decidă cum anume, în mod concret, va opera această reducere stabilită prin proiect, atunci când el se va întâmpla.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a mai transmis că există alte modalităţi, cum ar fi reducerea unor sporuri foarte mari care se suprapun peste alte sporuri sau pot exista restructurări.
Precizarea vine după ce ieri, premierul Ilie Bolojan a declarat că în pachetul de reformă în administraţie, s-a prevăzut ca toate ministerele să aibă în vedere o reducere a cheltuielilor de până la 10% din anvelopa salarială, anul viitor, el arătând că unii pot să facă reduceri de personal, alţii să lucreze la sporuri sau la alte măsuri de reducere a cheltuielilor.
Coaliţia a amânat deocamdată discuţiile privind reducerea salariilor la stat.

