Documentarul „Apă și talpă”, filmul care spune povestea drumului Via Transilvanica, intră în cinematografe

6 noiembrie 2024, 19:02 (actualizat 6 noiembrie 2024, 19:05)

Documentarul „Apă și talpă”, filmul care spune povestea drumului Via Transilvanica – de la Putna la Drobeta Turnu Severin – intră în cinematografe. A fost o cursă de alergare la care au luat startul 9 sportivi de anduranță, în frunte cu ultramaratonistul Tibi Ușeriu. 1.400 de kilometri alergați în 25 de zile – o experiență despre limite, regăsire, conexiune cu natura, frumusețea României la înălțime.

9 alergători, 1.400 de kilometri, 25 de zile. Via Transilvanica de la un capăt la altul, în alergare. De la Putna la Drobeta Turnu Severin.

Ideea de a alerga pe tot acest drum a fost a ultramaratonistului Tiberiu Uşeriu.

În această cursă, de la un capăt la altul al ţării şi până la capătul puterilor, alături de Tibi Uşeriu au fost opt sportivi de anduranţă.

Povestea cursei şi a drumului care străbate întreaga Românie a fost spusă de regizorii Mircea Gherase şi Lucian Mircu în documentarul “Apă şi talpă”.

Documentarul scoate la iveală şi problemele pe care autorităţile ar trebui să le rezolve în legătură cu acest traseu.

Din 8 noiembrie, documentarul “Apă şi talpă” va putea fi urmărit în cinematografele din toată ţara. În mai multe oraşe sunt programate proiecţii în prezenţa echipei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite