Discuții intense pentru detensionarea relațiilor dintre Iran și Statele Unite, la Geneva. Tema întâlnirii, dosarul nuclear

17 February 2026, 07:49 (actualizat 17 February 2026, 07:50)

Discuții intense pentru detensionarea relațiilor dintre Iran și Statele Unite. Astăzi au loc, la Geneva, negocieri directe între americani și iranieni, pe tema dosarului nuclear. Totul a fost precedat de întâlniri între ministrul iranian de Externe și șeful Agenției ONU pentru Energie atomică. Dar, potrivit diplomaților occidentali, sunt șanse mici ca Statele Unite și Iranul să ajungă la o înțelegere.

Chiar dacă negociază, la nivel diplomatic, atât Iranul, cât și Statele Unite, transmit semnale că, în cazul unui dezacord, sunt pregătite de o confruntare militară. Americanii trimit în Golf un al doilea portavion, Gerald Ford, după ce luna trecută USS Abraham Lincoln și nave de escortă au fost desfășurate în regiune. La rândul lor, iranienii fac exerciții militare în strâmtoarea strategia Ormuz.

Participă Corpul Gardienilor Revoluției din Iran – armata de elită a regimului. Scopul este, potrivit televiziunii iraniene, pregătirea Gardienilor pentru potențiale amenințări de securitate. Negocierile de la Geneva vizează programul iranian de îmbogățire a uraniului. Israelul, care ar putea participa la eventuale lovituri aeriene americane împotriva Iranului, afirmă că nu poate exista un acord cu Iranului decât în cazul în care regimul de la Teheran renunță complet la îmbogățirea uraniului.

Teheranul susține însă că este dispus să discute doar limitarea programului său nuclear în schimbul unei relaxări a sancțiunilor. Dar că nu va accepta să reducă la zero activitățile de îmbogățire a uraniului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite