Discuţii „bune şi deschise” între Volodimir Zelenski și omologul sârb, Aleksandar Vucic, la Atena, la reuniunea şefilor de stat şi de guvern din sud-estul Europei şi Balcanii de Vest

Serbia a condamnat în repetate rânduri la Naţiunile Unite şi la alte foruri internaţionale invadarea Ucrainei de către Rusia, dar nu a impus sancţiuni Moscovei, aminteşte Reuters.
De asemenea, menţine cooperarea comercială şi militară cu aliatul său tradiţional slav şi creştin ortodox, în timp ce încearcă să adere la Uniunea Europeană.
În aprilie, documente clasificate scurse de la Pentagon au arătat că Serbia a fost de acord să furnizeze arme şi muniţii Kievului sau să le trimită în Ucraina.
Vucic a spus că Serbia nu a vândut niciodată arme sau muniţie Ucrainei sau Rusiei, deşi armament sârbesc ar fi putut ajunge pe câmpul de luptă prin ţări terţe.
„O întâlnire deschisă, sinceră şi fructuoasă cu preşedintele Serbiei”, a scris Zelenski pe rețelele de socializare.
El a oferit puține detalii însă. „Conversaţie bună despre respectarea Cartei ONU şi inviolabilitatea frontierelor (…). Asupra viitorului comun al naţiunilor noastre în casa europeană comună. Asupra dezvoltării relaţiilor noastre, asta este în interesul nostru reciproc”, a adăugat Zelenski.
Într-o postare pe Instagram, Vucic a afirmat că a avut o convorbire „bună şi deschisă” cu Zelenski, pe probleme care au inclus şi subiectul integrităţii teritoriale, pentru ambele ţări. Ucraina nu recunoaşte Kosovo, care şi-a declarat unilateral independenţa faţă de Serbia în 2008. În schimb, Belgradul nu a recunoscut anexarea de către Rusia a unor părţi ale Ucrainei pe care le ocupă, aminteşte Reuters.
„Am abordat evoluţiile din Ucraina şi Kosovo şi am subliniat încă o dată că Serbia respectă integritatea teritorială a Ucrainei”, a scris Vucic.
Ambii lideri, care s-au aflat la Atena la o reuniune a liderilor din Balcani găzduită de Grecia, au exprimat cuvinte de sprijin pentru cererile ţărilor lor de a adera la UE.
Preluare: Agerpres