Calculele social-democrate și liberale au lăsat UDMR afară din ecuația pentru conducerea ANRE. UDMR nu a participat la votul din plen, în urma căruia a fost validat un tandem PNL-PSD pentru președinte și vicepreședinte
George Niculescu de la PNL a fost ales fără emoții cu 254 de voturi „pentru” și doar 24 „împotrivă”. Va fi secondat de Gabriel Andronache, de la PSD, funcție care fusese deținută de un membru UDMR până acum. Următoarea ședință a coaliției e anunțată cu noi negocieri și încercări de a mulțumi pe fiecare în parte. Mai ales că, în cel mult două luni, va avea loc rocada premierilor.
ACTUALIZARE 15.20 Noua conducere ANRE a fost votată în plen. George Niculescu, actual secretar de stat la Ministerul Energiei, și Gabriel Andronache vor conduce instituția din poziția de președinte, respectiv vicepreședinte.
ACTUALIZARE INFO PLUS 15.00 Potrivit unor surse politice, sunt toate șansele să se adune voturile pentru validarea noii conduceri a ANRE, în ciuda boicotului UDMR.
Uniunea avea un vicepreședinte la vârful instituției. PNL dobândește astfel controlul ANRE, iar postul de vicepreședinte revine PSD.
UDMR-ul susține că decizia nu a fost corectă.
ACTUALIZARE Telejurnal 14.00 Blocajul provocat de boicotul UDMR reprezintă doar vârful icebergului. În momentul de față există o presiune uriașă, exercitată în special de liberali asupra premierului Nicolae Ciucă, pentru a se renegocia unele funcțiile nivelul agențiilor, ministerelor, a precizat Marius Vulpe, jurnalist TVR.
Potrivit surselor Știrile TVR, liberalii și-ar dori ca Ministerul Mediului să fie controlat de un reprezentant liberal, iar Apele și Pădurile să rămână la UDMR. Este vizat și Ministerul Dezvoltării.
ACTUALIZARE 12.45 UDMR nu va participa la votul din plenul Parlamentului privind conducerea ANRE, a anunţat public senatorul Lorant Antal.
„UDMR nu va participa nici astăzi la vot, considerăm că nu e nevoie să votăm şi noi şi să participăm la acel fenomen unde nu e nevoie de cunoştinţele, de specialiştii UDMR. A fost o comunicare clară, dar, pe acest subiect ANRE, PNL – PSD au decis să ia toate locurile, în speţă PNL a luat şi poziţia de vicepreşedinte şi un membru în Comitetul de reglementate”, a explicat senatorul.
„Este decizia dumnealor”, a replicat Ciucă.
ACTUALIZARE 12.28 „Este o discuție și analiză politică pe care o vom face”, a declarat premierul Nicolae Ciucă pe holul Parlamentului, întrebat despre liberalii nemulțumiți de reprezentarea UDMR la nivel de agenții și ministere.
Este o primă fisură la nivelul coaliției de guvernare atunci când vine vorba de împărțirea de funcții. Asta pentru că au existat divergențe la nivelul liderilor coaliției pe teme care privesc direcțiile de acțiune la nivel guvernamental și parlamentar, a precizat pentru Telejurnal 12.00 Marius Vulpe, jurnalist TVR.
Marți dimineață a fost o ședință restrânsă a coaliției, în care PSD și PNL au decis să lase în ofsaid reprezentantul UDMR la nivelul ANRE – Zoltan Nagy-Bege, actualul vicepreședinte al instituției.
Uniunea ar fi dorit să fie reconfirmat în funcție, dar acest lucru nu mai este posibil, pentru că PSD a decis ca un liberal să preia conducerea ANRE – George Niculescu, actual secretar de stat la Ministerul Energiei, păstrând pentru ei postul de vicepreședinte, care va reveni actualului director Transelectrica, Gabriel Andronache.
Ieri, la audierea candidaților ANRE, reprezentanții UDMR au lipsit din comisii, iar astăzi, după o ședință a grupurilor parlamentare reunite ale Uniunii s-a decis ca parlamentarii formațiunii să boicoteze plenul reunit.