Director Transgaz despre explozia de la Călimăneşti: Nu au fost respectate condiţiile din avizul emis la începerea lucrărilor pe A7

Explozie la magistrala de gaze Călimănești
Explozie la magistrala de gaze Călimănești
21 septembrie 2023, 11:08

„În fiecare zi, avem echipe de la sectorul Tecuci în teren, care verifică conducta. Conform avizului nostru de principiu care a fost dat la demararea proiectului, au fost stipulate o sumedenie de articole privind ceea ce trebuie făcut în zonele de protecţie a conductei magistralei. Lucru care nu s-a întâmplat. Nu au fost respectate condiţiile din avizul emis de Transgaz la începerea proiectului”, a declarat, pentru Agerpres, Cristian Schmidt.

Potrivit acestuia, atât adâncimea la care este amplasată conducta în zonă, cât şi presiunea sub care era ţinută conducta la momentul exploziei sunt conforme normelor în vigoare.

„Adâncimea conductei este conform normelor în vigoare. Normele noastre de amplasare sunt între 1 şi 1,2 metri de la generatoarea superioară a conductei până la suprafaţa pământului, în funcţie şi de relief. De asemenea, presiunea maximă admisă pe conductă este de 45 de bari. De la minim, la maxim, noi putem să avem oricât în conductă, nu suntem restricţionaţi de niciun normativ. Presiunea noastră de operare este în funcţie de zilele de consum, de lunile de consum etc. Putem să avem presiuni mari sau mai mici. Era o problemă dacă aveam depăşită această presiune maximă de 45 de bari, dar noi aveam undeva la 35 de bari la producerea incidentului”, a precizat Cristian Schmidt.

”Constructorul lucrărilor nu a respectat prevederile Avizului de amplasament” emis de către SNTGN Transgaz SA, precizează compania într-un comunicat: ”În noaptea de 21 septembrie 2023, în județul Vrancea, în jurul orei 01:15, pe conducta de transport gaze naturale Dn800 Șendreni-Onești, în zona localității Călimănești, la kilometrul 93+328 față de SCV Șendreni, respectiv kilometrul 52+174 față de NT Onești s-a produs un incident tehnic major cu foc ,în timpul execuției lucrărilor la autostrada A7 Moldova (Focșani -Bacău). Menționam faptul că, constructorul lucrărilor nu a respectat prevederile Avizului de amplasament nr. 219/2197/04.01.2021 emis de SNTGN Transgaz SA pentru lucrarea „Autostrada Focșani -Bacău (inclusiv rețele de utilități) cu amplasamentul pe teritoriul județului Vrancea”, acesta nedeținând avizul CTE din partea SNTGN Transgaz SA pentru proiectul tehnic de relocare/înlocuire a conductei de gaz intersectată de proiect. Reprezentanții Transgaz s-au deplasat imediat la fața locului, au întreprins toate măsurile tehnice necesare pentru stingerea flăcării, izolarea conductei de transport gaze naturale, eliminând orice alte riscuri pentru viața umană și mediul înconjurător. Nu au fost afectați furnizori sau consumatori de gaze naturale, SNTGN Transgaz SA luând toate măsurile tehnice necesare pentru asigurarea alimentării cu gaze naturale a zonei. SNTGN Transgaz SA transmite condoleanțe familiilor și apropiaților celor care și-au pierdut viața în acest incident.”

Prefectul judeţului Vrancea, Nicuşor Halici, a declarat joi, la locul exploziei de la Călimăneşti, că adâncimea magistralei de gaze nu ar fi fost cea corespunzătoare.

„Compania ştia că există această conductă şi aici va trebui să fie clarificat faptul că, după cum aţi putut observa într-o anumită măsură, şi eu – nu pare o adâncime tocmai în regulă pentru o magistrală. Ar trebui să fie la o adâncime mult mai mare. Cel puţin, la ce văd şi dintr-o estimare, până într-un metru are adâncimea. În mod normal, specialiştii spun că trebuia să fie la 1,80 metri de la nivelul primului strat de la autostradă”, a spus prefectul Nicuşor Halici.

În noaptea de miercuri spre joi, a avut loc o explozie, urmată de incendiu, la o magistrală de gaz de la Călimăneşti. Incendiul a fost lichidat în jurul orei 05,20.

Patru persoane au fost găsite carbonizate, iar alte cinci au fost rănite, doi bărbaţi de 61 şi 53 de ani, care prezentau arsuri pe 65, respectiv 40% din corp, fiind preluaţi cu elicopterul şi transferaţi la unităţi medicale din Bucureşti. Victimele lucrau pe şantierul Autostrăzii A7.

Potrivit ISU Vrancea, explozia de la magistrala de gaz de la Călimăneşti a fost cauzată de executarea lucrărilor pe şantierul Autostrăzii Moldovei A7.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite