Directori demiși şi anchetă la liceul tehnologic din Oradea. Părinţii unui elev acuză paznicii că au lovit copiii şi au folosit electroşocuri

8 noiembrie 2018, 12:33

În ciuda declarațiilor liniștitoare ale autorităților, mărturiile unor elevi din liceul tehnologic nr 1 din Oradea scot la iveală calvarul prin care au trecut unii copii cu dizabilități.

Părinții se tem să vorbească. Se gândesc să nu îngreuneze și mai mult soarta copiilor pe care i-au trimis să învețe o meserie.

Mulţi dintre elevii de la liceul special se află în grija statului.

Scandalul de la liceul special a izbucnit după ce un elev din clasa a IX-a le-a povestit părinţilor că a fost bătut de agenţii de pază care au intervenit la un conflict izbucnit în şcoală şi că aceştia ar fi folosit un aparat cu electroşocuri. Atât conducerea liceului care a fost demisă, cât și reprezentanții firmei de pază au negat acuzațiile.

Liceul e condus acum de un director interimar, pânã la organizarea unui concurs. Parchetul și Poliția fac anchetă și investighează inclusiv un posibil abuz sexual care ar fi avut loc în urmă cu o luna.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Familia Muşat are un băiat în clasa a IX-a la liceul tehnologic din Oradea. Copilul le-a povestit că a fost bătut de cei care asigură paza. Mai mult, agenţii ar fi folosit şi electroşocuri. Asupra lui şi a altor colegi.

Institutul de medicină legală a confirmat că băiatul a fost lovit. Cu documentele de la IML, părinţii au depus plângere penală la Parchet.

Liceul recunoaşte că a fost nevoit să cheme agenţii de pază pentru a aplana un conflict între elevi, dar susţine că nu a avut loc nicio intervenţie în forţă. Firma de securitate a Consiliului Judeţean Bihor se apără şi ea.

“Au venit, i-au separat pe copii, au vorbit cu ei, dar niciun moment nu au intervenit cu bastoane, electroşocuri sau altceva”, susţine Tiberiu Sâncelean, directorul Liceului Tehnologic Nr.1 Oradea.

“Agenţii de pază nici nu au astfel de echipamente, bastoane sau aparate cu electroşocuri, respingem orice acuzaţie”, spune şi Adrian Şimon, şeful biroului de presă al Consiliului Judeţean Bihor.

Nu este prima dată când liceul tehnologic din Oradea se confruntă cu probleme. În urmă cu aproape o lună, unul dintre elevi şi-ar fi abuzat sexual un coleg. Cazul este cercetat acum de parchet. Părinţii se plâng că liceul nu poate ţine sub control conflictele care au loc între copii.

La liceul tehnologic special din Oradea sunt copii cu diverse probleme psihice, dar şi minori care provin din familii destrămate sau cu antecedente penale.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite