Diplomaţi europeni: Ucraina, pe agenda întâlnirii dintre ruşi şi americani la Istanbul

27 februarie 2025, 20:43

Președintele Volodimir Zelenski e în drum spre Statele Unite, unde mâine ar urma să semneze cu Donald Trump acordul privind mineralele. Liderul de la Kiev afirmă că e doar un pas preliminar spre obținerea unor garanții din partea Statelor Unite. Între timp, americanii și rușii s-au întâlnit din nou pentru a decide măsuri de normalizare a relațiilor.

La Istanbul a avut loc o nouă rundă de negocieri între Rusia şi Statele Unite, la nivel de experţi. Tema ar fi una pur tehnică: reluarea activităţii în condiţii optime a celor două misiuni diplomatice, Ambasada rusă la Washington şi cea americană la Moscova.

Însă mai mulţi diplomaţi europeni sunt de părere că în mod sigur se va discuta şi despre viitorul Ucrainei.

De altfel, Kremlinul insistă asupra faptului că este exclusă orice discuţie privind cedarea teritoriilor ocupate.

Peskov: Toate teritoriile care au devenit subiect al Federaţiei Ruse, consemnate în Constituţia ţării noastre, sunt parte integrală A Rusiei. Este un fapt indiscutabil, care nu poate fi negociat.

Cu toate acestea, preşedintele american Donald Trump a declarat că Rusia va trebui să accepte concesii în negocierile cu Ucraina.

În acelaşi timp, i-a transmis lui Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei, că ‘poate să uite’ de aderarea ţării sale la NATO.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite