Din refugiat, sprijin pentru alții. Povestea Alionei, o mamă ucraineană care a venit în România în urmă cu patru ani
Au trecut patru ani de la momentul în care războiul a forțat milioane de ucraineni să-și părăsească locuințele peste noapte. În spatele cifrelor sunt însă povești emoționante despre frică, curaj și solidaritate. România a devenit atunci un prim refugiu pentru mii de familii care fugeau din calea violenței. Unele dintre ele nu doar că și-au găsit adăpost aici, ci au ales să îi ajute, la rândul lor, pe cei care au venit după ei.
La doar nouă zile de la primele explozii care au zguduit Ucraina în 2022, Aliona ajungea la granița cu România. Nu fugea doar de bombe, ci și de teroarea care pusese stăpânire pe sufletele celor trei copii ai săi.
Aliona Kabanova, refugiat şi preşedinte al Asociaţiei EDNAE: „Băiatul a făcut atac de panică și eu am avut o frică extrem de mare, nu îmi venea să cred. Având trei copii, am vrut să fie ei în siguranță. A fost foarte greu, am trecut vama pe jos, am stat cred că 12 ore în vamă. Cel mai mult ce ne-a surprins când am trecut vama, cât de mulți oameni așteptau să ne ofere ceva sendvișuri. Băiatul meu era așa, cumva speriat”.
Astăzi, Aliona nu mai este doar un refugiat, ci un pilon de sprijin pentru compatrioții săi.
„La început noi, am fost voluntari și în momentul în care s-au mai închis ONG-urile, s-au redus ajutoarele, cumva au rămas cam pe drumuri și noi atunci am decis să deschidem ONG. M-am gândit așa: oamenii o să se piardă și o să fie un dezastru că ei nu o să știe unde merg, ce fac atâta timp, cât o să fie cineva în care ai încredere să te îndrume. Am făcut așa, o familie”, mărturisește Aliona.
Și Julia a ales să nu rămână indiferentă, impresionată de traumele copiilor și adulților, deopotrivă.
“Desenele pe care le făceau copiii, toate erau cu focuri, cu bombe, rachete, tancuri. Deci erau foarte adânc impactați”, spune Julia Batioha, de la Asociația Comunitatea Ucrainenilor din Mediaș ACUM.
De la începutul invaziei, România a devenit adăpost pentru sute de mii de ucraineni.
Ihor Prokopchuk, ambasadorul Ucrainei în România: “Din acea zi, ucrainenii au avut parte de ospitalitate, empatie și sprijin. Doresc astăzi să le mulțumesc tuturor românilor pentru ajutorul și sprijinul oferit Ucrainei și ucrainenilor”.
Pablo Zapata, reprezentant al ONU pentru refugiaţi în România: „Sperăm să nu fie nevoie să marcăm un al cincilea an de răspuns la criza refugiaților. Sperăm ca refugiații să se poată întoarce acasă în siguranță”.
Până atunci, România rămâne pentru mii de mame ca Aliona nu doar un loc de refugiu, ci locul unde solidaritatea a învins frica.

