Diana Buzoianu: Sună telefoanele şi la Ministerul Mediului, nu doar la Ministerul Justiţiei
Sună telefoanele şi la Ministerul Mediului, nu doar la Ministerul Justiţiei. O spune chiar ministra Mediului, Diana Buzoianu, care vorbeşte despre situaţii în care unele persoane care vor să ocolească legea îşi folosesc influenţa şi încearcă să obţină avantaje. Pe de altă parte, Diana Buzoianu nu exclude concedieri în minister sau în instituţiile subordonate în momentul în care va trebui să aplice reducerea de cheltuieli cu 10%.
Diana Buzoianu, ministra Mediului, Apelor şi Pădurilor: Eu prefer să mă uit la această limită, la această ţintă de 10% ca la o oportunitate de a reorganiza şi de a reforma anumite zone din instituţiile de mediu.
Implică asta şi concedieri?
Diana Buzoianu: Acolo unde analizele şi auditul va arăta că este nevoie şi de astfel de măsuri nu exclud posibilitatea aplicării şi unor astfel de măsuri. Am început deja să am discuţii cu toate autorităţile din subordinea ministerului pentru a vedea de unde se pot tăia anumite cheltuieli. Sigur că vor fi hârşâieli, sigur că la fiecare pas va exista o presiune să nu treacă toate aceste lucruri pentru că oamenii aceştia, o parte dintre ei, vrem nu vrem, au fost puşi acolo de diverse grupuri de interese, o parte dintre ele politice, care s-au bazat pe oamenii aceştia când a trebuit să răspundă oamenii la telefon, că facem glumiţa cu “Sună Lia”. Nu întotdeauna sună Lia, mai sună şi alţi oameni, nu sună doar Lia, iar la ministerul Mediului multă lume era obişnuită să sune, să sune ca să poată să se rezolve nişte lucruri. Oamenii care erau sunaţi în general sunt şi oamenii care în general nu au performat.

