Dezbatere pentru Europa, transmisă în direct. Candidații la șefia Comisiei Europene, în fața europenilor
La dezbatere vor participa șase candidați, dintre care cei mai cunoscuți sunt reprezentantul popularilor, germanul Manfred Weber, și olandezul Frans Timmermans, actual prim-vicepreședinte al Comisiei Europene, reprezentant al socialiștilor. Mai participă reprezentanți ai conservatorilor, verzilor și liberalilor.
Candidații vedetă vor intra prin holul de protocol al Parlamentului European, pe covorul albastru, iar de aici vor urca în hemiciclul Parlamentului, transformat cu această ocazie în studio tv.
Discuția va fi moderată de trei jurnaliști selectați de Eurovision din Franța, Germania și Finlanda.
Candidații vor primi întrebări din domeniul migrației, securității, populismului, schimbărilor climatice și rolului global al UE în lume.
Evenimentul se vede în direct, pe TVR1, în această seară, de la ora 22:00.
Dincolo de fastul dezbaterii, aceasta riscă să rămână în istorie doar un exercițiu democratic.
Din ce în ce mai multe voci spun că, după alegerile din 26 mai, sistemul de spitzenkandidaten va fi denunțat și că viitorul șef al comisiei Europene va fi negociatorul Brexitului, Michel Barnier.