Noi atacuri ale unor coloniști împotriva forțelor armate și de securitate israeliene în Cisiordania
Mai multe zeci de coloniști israelieni s-au adunat în timpul nopții de duminică spre luni în fața unei baze militare în Cisiordania ocupată, unde unii dintre ei au atacat forțele de securitate și au vandalizat vehicule și o instalație militară, a anunțat luni armata, informează AFP.
Potrivit mass-media israeliene, coloniștii l-au vizat în special pe comandantul bazei militare regionale din Binyamin, în centrul Cisiordaniei, pe care l-au calificat drept ‘trădător’.
Acest comandant face parte dintr-un grup de soldați agresați în timpul nopții de vineri spre sâmbătă după ce s-au opus coloniștilor care se îndreptau spre satul palestinian Kafr Malek, unde trei palestinieni au fost uciși miercuri de coloniști, potrivit Autorității Palestiniene.
În urma violențelor din noaptea de vineri spre sâmbătă, șase civili israelieni au fost arestați. Ca represalii la aceste arestări, potrivit mass-media, coloniști s-au adunat din nou în noaptea de duminică spre luni.
‘Zeci de civili israelieni s-au adunat (…), unii atacând forțele de securitate, stropindu-i cu gaze lacrimogene și vandalizând vehicule militare’, a anunțat armata.
‘Armata, poliția și paza de frontieră au intervenit pentru a-i dispersa’, adaugă comunicatul, precizând că un cetățean israelian a fost arestat.
Câteva ore mai târziu, armata a anunțat că ‘civili israelieni au incendiat și vandalizat un sit de securitate ce conține sisteme ce contribuie la dejucarea de atentate teroriste în zona brigăzii regionale din Binyamin’.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, care a condamnat atacurile de vineri, și-a reiterat condamnarea, subliniind că ‘nicio țară care respectă legile nu poate tolera acte violente și anarhice’ precum cele comise în timpul nopții.
El a cerut ca o ‘anchetă să fie declanșată rapid’ și ca făptașii ‘să fie aduși în fața justiției’.
Ministrul apărării israelian Israel Katz a convocat pentru luni ‘o reuniune de urgență cu toți responsabilii din securitate, pentru a discuta despre agresiunile’ împotriva armatei și forțelor de securitate. ‘Vom lua toate măsurile necesare și vom distruge din rădăcini această violență’, a declarat Katz, citat de serviciile sale.
Înainte de aceasta, ministrul afacerilor externe israelian Gideon Saar a condamnat ‘în mod ferm orice violență’ la adresa forțelor de securitate.
Ministrul finanțelor israelian Bezalel Smotrich, de extremă dreapta și favorabil colonizării și anexării Cisiordaniei, a apreciat că aceste violențe au depășit ‘o linie roșie’.
Mai multe ONG-uri de apărare a drepturilor omului denunță înmulțirea violențelor comise de coloniști în Cisiordania și impunitatea de care beneficiază aceștia.
Violențele au escaladat în acest teritoriu palestinian, ocupat de Israel din 1967, de la începutul războiului din Gaza declanșat de atacul mișcării islamiste palestiniene Hamas asupra Israelului pe 7 octombrie 2023.
Circa trei milioane de palestinieni trăiesc în Cisiordania alături de aproape o jumătate de milion de israelieni instalați în colonii considerate ilegale de dreptul internațional. Preluare Agerpres

