Detalii înfiorătoare în cazul fetiței din Galați, care ar fi murit în urma bătăilor primite de la mama sa. Femeia a fost arestată preventiv
Femeia de 31 de ani din Galați, acuzată că și-a ucis una dintre fete în bătaie, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile. Urmează informații și imagini care vă pot afecta emoțional! Au apărut și mai multe detalii despre cruzimea cu care femeia își trata toate cele trei fiice. Potrivit procurorilor, sfârșitul copilei de 9 ani a survenit în urma a rănilor și loviturilor pe care le-a primit în timp. Și celelalte două surori au urme de violențe. Ele au fost abia acum preluate de autorități, deși anchete sociale s-au mai făcut în cazul acestei familii.
La școala în care învăța fata, nimeni nu a bănuit calvarul prin care a trecut. Copila se obișnuise să-și ascundă durerea în spatele zâmbetelor.
Antoaneta Furtună, învăţătoarea fetei: Un copil deosebit, cuminte. Învăța foarte bine. Nu era retrasă, a socializat foarte bine. De aceea suntem așa bulversați.
În urmă cu mai puțin de un an, familia a ajuns în atenția autorităților.
Educatoarea uneia dintre surori spune că fetița era mai mereu abătută și că de multe ori ajungea la grădiniță cu semne de violență pe corp. Astfel și-a dat seama că ceva nu este în regulă și a anunțat autoritățile.
Nicoleta Drăghici, educatoare: Copilul venea cu câte un semn pe gât. Mă sună iar: nu vine, că a căzut pe gheață, s-a lovit la cap, nu pot să o aduc. Nu mergea niciodată la baie, nu bea apă, nu îi trimitea apă, tocmai ca să nu aibă nevoi fiziologice și să nu vedem semnele de pe corpul ei.
Autoritățile au început anchete sociale, încheiate, însă, rapid, după ce fratele femeii și soția acestuia s-au angajat să aibă grijă de fete. De aproape un an, nimeni n-a mai făcut verificări.
Tania Calcan, purtător de cuvânt, Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi: În urma evaluării sociale psihologice, copiii au rămas în familie. Știam cumva că mama are o afecțiune psihică, un retard mental moderat, diagnosticat, dar nu acesta era motivul evaluării noastre din acel moment.
Surorile fetiței au ajuns în grija statului
Petrica Pațilea, purtător de cuvânt, Primăria Galaţi: Nici la prima vizită, nici la a doua, nu s-a constatat nicio suspiciune, nu a fost niciun semn. Monitorizarea s-a încheiat. Având în vedere aceste circumstanțe și asumarea răspunderii de către membrii familiei, instituțiile statului nu pot interveni mai mult.
După sesizarea făcută de educatoare, mama și-a mutat copilele la o altă grădiniță, dar violențele au continuat. Abia acum, fetițele, de 5, respectiv 7 ani, au ajuns în grija statului.
Tania Calcan, purtător de cuvânt, Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi: Au fost identificate pe corpul lor forme de violență, pentru care am solicitat sprijinul Poliției, în vederea efectuării expertizei medico legale.
Mama acuzată că și-a ucis fetița riscă 25 de ani de închisoare
Cele trei fete stăteau împreună cu mama lor, fratele acesteia și cumnata. Trăiau frecvent momente de groază cu bătăi și scandaluri.
Pentru Alexandra, loviturile au fost mult prea puternice. Deși țipetele copilelor au fost auzite de vecini, nimeni nu a anunțat autoritățile.
Mama copilelor, acum arestată preventiv, nu are un loc de muncă și singurele venituri provin alocația copiilor și o indemnizație pentru persoane cu handicap, ea fiind diagnosticată cu handicap moderat. Femeia riscă acum până la 25 de ani de închisoare.
Vă reamintim, la numărul de urgenţă 119 se pot semnala cazurile de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copiilor, iar numărul Telverde 0800 500 333 este destinat victimelor violenţei domestice.