Detalii incredibile din dosarul rețelei italo-române specializate în clonarea cardurilor bancare

29 martie 2018, 21:27

Rețeaua condusă de doi cetățeni italieni și doi români comunica doar prin intermediul unei aplicații care permitea criptarea datelor.

Fiecare membru al grupării avea un pseudonim, iar orice informație legată de cardurile clonate era trimisă cu ajutorul aplicației.

Giuseppe Pensabene, cel care coordona gruparea din România, folosea o identitate falsă.

În urma schimbului de informații purtat cu autoritățile din Italia s-a stabilit că identitatea „Davide Giuffre” aparține, de fapt, unui cetățean italian născut în Calabria, la data de 15.01.1983, cu domiciliul în Brescia, care s-a prezentat la data de 04.03.2015 la Stația Carabinierilor din Regio Calabria, unde a reclamat pierderea documentului de identitate, fapt ce nu exclude posibilitatea ca acest document să fie în prezent falsificat și să fie folosit de către Pensabene Giuseppe (sursă: referatul procurorilor).

Modul în care rețeaua ar fi reușit să păgubească peste 200 de persoane în mai puțin de trei ani era destul de complicat.

Membrii grupării realizau copii ale site-urilor unor bănci și furau datele obținute de la clienții care cădeau în capcană. Un rol important în rețea îl aveau hackerii.

  • SAX (05.12.2016 16:12): acea bancă franceză
  • SAX (05.12.2016 16:12): nimic??
  • Zamolxe (05.12.2016 16:14): nu am avut timp frate
  • Zamolxe (05.12.2016 16:14): tot timpul caut să fac chestii
  • Zamolxe (05.12.2016 16:14): acea bancă trebuie să fac pagina
  • Zamolxe (05.12.2016 16:14): trebuie să găseşti e-mail-uri franceze
  • Zamolxe (05.12.2016 16:14): puţin complicat
  • SAX (05.12.2016 16:14): ahhh ok pentru spam (sursă: interceptare telefonică din dosar)

Banii erau transferați din conturile de online banking în alte conturi pentru care existau carduri preplătite.

Sumele erau scoase de la bancomate din România și Italia.

Potrivit unor surse din anchetă, rețeaua era condusă de doi români și de doi italieni, aflați în București și Milano.

Gruparea angrena însă peste 100 de persoane. Aveau rolul de a pierde urma banilor obținuți pe căi ilegale.

Operaţiunea comună a polițiștilor români și italieni s-a numit Bruno.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite