Descoperă electricitatea după o viață trăită în întuneric. 30 de gospodării din satul buzoian Gura Siriului au primit panouri fotovoltaice

21 decembrie 2023, 21:50

Oamenii din 30 de gospodării din satul buzoian Gura Siriului au, pentru prima dată în case, lumina electrică. În prag de sărbători le-au fost montate panouri fotovoltaice. E un proiect realizat cu fonduri nerambursabile primite din Islanda, Liechtenstein și Norvegia.

Soții Maria și Anton Vasile au trăit vremuri grele. Au fost strămutați în anii ‘70 din gospodărie, pentru a face loc lacului de acumulare Siriu. Au luat viața de la capăt, însă în întuneric, pentru că zona era neelectrificată. De curând, pe locuința lor au fost instalate panouri fotovoltaice.

Chiar lângă lacul de acumulare, pe o coastă, își duce traiul familia Ciupic. Fiul cel mare a avut o copilărie chinuită: a învățat la lumina lămpii și a mers ani de zile pe jos până la școală.

Noua tehnologie le ușurează traiul. Privesc la televizor, au priză de încărcat telefoanele și pot folosi mașina de spălat ori fierul de călcat.

Primarul spune că se caută soluții și pentru celelalte aproape 70 de familii încă neracordate la noul sistem.

Construirea lacului de acumulare de la Siriu a început în 1974. Atunci au fost strămutate sute de familii care aveau energie electrică. Statul le-a dat însă oamenilor locuri de casă în zone fără utilități.

Gura Siriului are în schimb peisaje frumoase și aer curat. A primit statut de stațiune turistică de interes local. Anul acesta a concurat, alături de alte 4 sate din România, în competiția mondială Best Tourism Villages.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite